Ce au citit românii în 2024. TikTok propulsează romanele lui Dostoievski şi alţi clasici

Ce au citit românii în 2024. TikTok propulsează romanele lui Dostoievski şi alţi clasici

„Cărţile pentru copii” domină topul categoriilor la vânzarea cărţilor, fiind urmate de Beletristică şi Ştiinţe Umaniste.

Printre surprizele acestui an se remarcă revenirea unor titluri şi autori clasici, F.M. Dostoievski dominând topul celor mai vânduţi autori datorită viralizării pe Tik-Tok a volumului „Nopţi albe”.

Astfel, unul dintre cele mai interesante fenomene literare ale anului 2024 a fost popularizarea masivă a nuvelei „Nopţi albe” de F.M. Dostoievski pe TikTok, care a captat atenţia generaţiei Z prin teme legate de dragoste, singurătate şi conexiune umană. De altfel, datorită acestui fenomen, „Nopţi albe” de F.M. Dostoievski a devenit şi cel mai bine vândut titlu clasic al editurii Penguin şi în Marea Britanie, devansând în vânzări volume consacrate ca lider în vânzări precum „Mândrie şi Prejudecată” (Jane Austen) sau „1984” (George Orwell).

Comunitatea BookTok a promovat intens povestea romantică şi melancolică a lui Dostoievski, care a atras generaţia Z prin teme de singurătate şi vulnerabilitate emoţională.




„Noile generaţii descoperă literatura clasică nu doar prin şcoală sau familie, ci şi pe platformele sociale. Popularitatea lui Dostoievski pe TikTok demonstrează relevanţa lecturii în era digitală. Temele sale, precum opoziţia faţă de capitalism, dificultatea conexiunilor autentice şi fragilitatea relaţiilor, rezonează profund cu tinerii de azi. Nuvela „Nopţi Albe”, apreciată ca poveste de dragoste, atrage şi datorită popularităţii genului romance în social media. Acest interes viral pentru operele lui Dostoievski s-a reflectat şi în creşterea vânzărilor noastre”, afirmă Loredana Tudor, Marketing Manager Libris.

„Nopţi Albe” nu este singurul exemplu de titlu clasic care a ajuns în topurile din 2024 datorită TikTok. Volumul „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger a fost de asemenea un favorit al booktok-urilor de anul trecut, romanul plasându-se pe prima poziţie în topul Young Adult şi pe Libris.ro.

Creşteri alimentate de trendurile din social media au avut şi categoriile Carte în limba engleză (+10%) şi Young Adult (+18%), care reflectă un interes în creştere al tinerilor de a descoperi lectura ca formă de relaxare şi autodezvoltare, dar şi de a pune cartea în centrul conversaţiilor din comunităţile online.

La nivel naţional, traficul înregistrat de pe dispozitivele mobile a fost de peste 3 ori mai mare decât de pe desktop, cu vârfuri în Cluj (84%), urmat de Timiş şi Bucureşti, cu 83%.

Datele Libris arată că Braşov este judeţul care a înregistrat cea mai creştere în ceea ce priveşte achiziţia de carte, cu 35% mai multe volume comandate în 2024 faţă de 2023. O creştere similară s-a înregistrat şi în Iaşi (+33%). Topul judeţelor către care s-au livrat cele mai multe comenzi se menţine similar ca în anii precedenţi. Astfel, locuitorii din Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi şi Ilfov au comandat mai multe volume decât în 2023, creşterile înregistrate fiind între 20 şi 35%.

Cele mai multe comenzi de carte pe cap de locuitor s-au făcut din Ilfov, Bucureşti şi Braşov, la polul opus aflându-se judeţele Harghita, Covasna şi Teleorman.

Românii din străinătate au plasat anul trecut cu 10% mai multe comenzi. La nivel internaţional cele mai active ţări în ceea ce priveşte achiziţia sunt Germania, SUA, Franţa, Belgia şi Marea Britanie, cu o medie a comenzilor de 240 lei. Volumele expediate de librăria online au ajuns şi la români din Coreea de Sud, Kuwait sau Taiwan.

Top 5 judeţe la achiziţia de carte

1. Bucureşti – 430,321 cărţi vândute (+20% faţă de 2023)
2. Braşov- 141,448 cărţi vândute (+35% faţă de 2023)
3. Cluj- 115,071 cărţi vândute (+25% faţă de 2023)
4. Iaşi- 111,559 cărţi vândute (+33% faţă de 2023)
5. Ilfov- 106,818 cărţi vândute (25% faţă de 2023)

Top 10 cele mai vândute cărţi

1. Micul prinţ – Antoine de Saint-Exupery
2. Nervul vag. Adio stres, inflamaţii, tulburări digestive şi probleme imunitare – Yann Rougier, Marie Borrel
3. Ţine-ţi copiii aproape – Gordon Neufeld, Gabor Mate
4. Cât timp înfloresc lămâii – Zoulfa Katouh
5. Marele dicţionar al bolilor şi afecţiunilor – Jacques Martel
6. Revoluţia glucozei. Echilibrarea glicemiei poate să-ţi schimbe viaţa – Jessie Inchauspe
7. Omul în căutarea sensului vieţii – Viktor E. Frankl
8. Puterea extraordinară a subconştientului tău – Joseph Murphy
9. Hoţul de cărţi – Markus Zusak
10. Curajul de a nu fi pe placul celorlalţi – Fumitake Koga, Ichiro Kishimi

Top 10 cei mai vânduţi autori

1. F. M. Dostoievski
2. Eric-Emmanuel Schmitt
3. Geronimo Stilton
4. Roald Dahl
5. Gabor Mate
6. Lise Bourbeau
7. Marc Levy
8. Gabriel Garcia Marquez
9. Colleen Hoover
10. Ioana Chicet-Macoveiciuc

Top 10 cei mai vânduţi autori români

1. Ioana Chicet-Macoveiciuc
2. Niculina Gheorghiţă
3. Dan-Silviu Boerescu
4. Pimen Vlad
5. Petronela Rotar
6. Radu Paraschivescu
7. Leon Dănăilă
8. Ovidiu Dragoş Argeşanu
9. Alec Blenche
10. Lavinia Bârlogeanu

Top 5 cei mai vânduţi autori din Bibliografia şcolară pe Libris.ro în 2024

1. L. Frank Baum
2. Ion Creangă
3. Mihail Sadoveanu
4. Mark Twain
5. Mircea Eliade

Top 5 cele mai populare categorii şi cele mai vândute 5 titluri din fiecare

Categoria „Cărţi pentru copii” îşi menţine locul fruntaş în topul celor mai vândute categorii, urmată de „Beletristică”, „Ştiinţe Umaniste”, „Dezvoltare Personală”, şi „Spritualitate şi Ezoterism’. De asemenea, interesul tinerilor cititori continuă să crească, categoria „Young Adult” fiind una dintre cele mai dinamice şi accesate categorii în ultimii ani.

Astfel, „De veghe în lanul de secară” (J.D. Salinger), „15 zile fără internet” (Sophie Rigal-Goular,) „Poveştile deosebiţilor” (Ransom Riggs), „Darurile noastre ascunse” (Caroline O’Donoghue), „Însemnări din viaţa mea” (Alfie Deyes) domină topul preferinţelor cititorilor tineri.

Când vine vorba de volumele recomandate în Bibliografia şcolară, „Dumbrava minunată” (Mihail Sadoveanu) îşi menţine locul fruntaş, urmată fiind de „Amintiri din copilărie” (Ion Creangă). Topul celor mai vândute titluri din categoria „Bibliografie şcolară” este completat de „Prinţ şi cerşetor” (Mark Twain), „Băiatul cu pijamale în dungi” (John Boyne) şi „Recreaţia mare” (Mircea Sântimbreanu).

1.Cărţi pentru copii
1. Micul prinţ – Antoine de Saint-Exupery
2. 101 poveşti de noapte bună
3. Poveste de Crăciun – Charles Dickens
4. Primele poezii şi cântecele pentru cei mai mici pitici
5. Jocuri pentru copii inteligenţi. Carte de activităţi +3 ani

2.Beletristică
1. Cât timp înfloresc lămâii – Zoulfa Katouh
2. Hoţul de cărţi – Markus Zusak
3. Nopţi albe – F. M. Dostoievski
4. Ne vedem în august – Gabriel Garcia Marquez
5. Insula copacilor dispăruţi – Elif Shafak

3. Ştiinţe Umaniste
1. Ruşinea. Vocea, experienţa şi vindecarea ruşinii în procesul terapeutic – Lavinia Bârlogeanu, Carmen Beyer, Erik Hygum, Daniela Dumitrescu, Daniela Luca, Corneliu Irimia
2. Gânduri către sine însuşi – Marcus Aurelius
3. Rătăciţi în labirint. Chipuri ale bântuirii şi mântuirii în procesul terapeutic – Lavinia Bârlogeanu
4. Nexus. Scurtă istorie a reţelelor informaţionale din epoca de piatră până la IA – Yuval Noah Harari
5. Jurnalul Annei Frank – Anne Frank

4. Dezvoltare personală
1. Curajul de a nu fi pe placul celorlalţi – Ichiro Kishimi , Fumitake Koga
2. Totul e în regula în mine şi în lume – Petronela Rotar
3. Mindreader – David J. Lieberman
4. Stilurile de ataşament – Amir Levine, Rachel S. F. Heller
5. Arta manipulării – Kevin Dutton

5. Spiritualitate şi Ezoterism
1. Puterea extraordinară a subconştientului tău – Joseph Murphy
2. Corpul cuantic – Deepak Chopra, Jack Tuszynski, Brian Fertig
3. Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine – Lise Bourbeau
4. Cele patru legăminte, cartea înţelepciunii toltece – Don Miguel Ruiz
5. Vindecarea celor 5 răni – Lise Bourbeau.

Top 10 cele mai vândute cărţi în limba engleză

1. Concise 48 Laws Of Power – Robert Greene
2. A Court of Thorns and Roses. A Court of Thorns and Roses #1 – Sarah J. Maas
3. Matilda. Special Edition – Roald Dahl
4. Powerless. The Powerless Trilogy #1 – Lauren Roberts
5. Twisted Lies. Twisted #4 – Ana Huang
6. King of Wrath. Kings of Sin #1 – Ana Huang
7. Little Book of Jokes for Kids of All Ages – Martin Ellis
8. Once Upon A Broken Heart. Once Upon A Broken Heart #1 – Stephanie Garber
9. White Nights – Fyodor Dostoyevsky
10. War That Saved My Life – Kimberly Bradley

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].