Mark Carney îşi pregăteşte campania pentru înlocuirea lui Trudeau
Mark Carney este gata să îşi lanseze campania pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau în funcţia de lider liberal şi prim-ministru al Canadei, informează, marţi, Politico. Carney a apărut luni seara la emisiunea televizată „The Daily Show”, unde a vorbit despre decizia sa.
Mark Carney îşi pregăteşte campania pentru înlocuirea lui Trudeau
Trudeau a anunţat săptămâna trecută că intenţionează să demisioneze imediat ce Partidul Liberal îi va alege înlocuitorul.
Carney a numit retragerea „o schimbare necesară”.
„Ne confruntăm cu o criză economică din cauza a ceea ce domnul Trump este pe cale să facă – sau spune că este pe cale să facă. Dar ne confruntăm, de asemenea, cu provocări în domeniul locuinţelor, al costului vieţii”, a spus el. „Şi, sincer să fiu, guvernul nu s-a concentrat atât de mult pe aceste probleme pe cât ar fi putut. Trebuie să ne concentrăm pe ele imediat”, afirmă el.
Carney, fost guvernator al băncilor centrale din Canada şi Marea Britanie, şi-ar lansa campania la sfârşitul acestei săptămâni, în Edmonton, Alberta, acolo unde a crescut, a declarat pentru Politico o sursă familiarizată cu situaţia.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO