Neil Gaiman neagă acuzaţiile de agresiune sexuală după ce mai multe femei au depus mărturie
Scriitorul de romane grafice fantasy şi science fiction a fost subiectul unui articol publicat luni în New York Magazine. Materialul, care descrie în detaliu declaraţii făcute de către opt femei, vine ca o continuare a podcastului Master al Tortoise Media, care relata acuzaţiile iniţiale.
În iulie 2024, Tortoise Media a raportat că Gaiman a fost acuzat de agresiune sexuală şi a lansat o serie de podcasturi care au acoperit acuzaţiile făcute de cinci femei. Luni, New York Magazine şi site-ul său, Vulture, au raportat acuzaţii din partea a opt femei – dintre care patru au participat şi la podcastul Tortoise – care susţin că au avut experienţe similare cu Gaiman.
Gaiman a negat cu tărie orice infracţiune, afirmând că toate relaţiile sale sexuale au fost consensuale, potrivit The Guardian.
În declaraţia integrală publicată marţi pe site-ul său, Gaiman a declarat că s-a abţinut să vorbească public despre acuzaţii „din respect pentru oamenii care şi-au împărtăşit poveştile şi din dorinţa de a nu atrage şi mai mult atenţia asupra multor informaţii false”, dar a adăugat: „Am ajuns acum în punctul în care simt că trebuie să spun ceva”.
Deşi a recunoscut că „există momente pe care le recunosc pe jumătate şi momente pe care nu le recunosc” în articolul din New York Magazine, el a negat comiterea unei agresiuni sexuale, scriind: „Sunt departe de a fi o persoană perfectă, dar nu m-am implicat niciodată în activităţi sexuale non-consensuale cu nimeni. Niciodată”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].