Studiu: O jumătate de felie de bacon pe zi poate creşte riscul de demenţă cu 13%
Descoperirile provin de la cercetători conduşi de o echipă de la Harvard TH Chan School of Public Health din Boston şi se bazează pe înregistrările a 133.771 de persoane din două baze de date privind sănătatea din SUA.
Participanţii au fost urmăriţi timp de până la 43 de ani, iar obiceiurile lor alimentare au fost corelate cu probabilitatea de a dezvolta demenţă.
Pe baza celor 11.173 de participanţi care au dezvoltat demenţă pe parcursul perioadei de cercetare, cercetătorii au constatat că o medie de un sfert de porţie sau mai mult de carne roşie procesată, consumată în fiecare zi – aproximativ o jumătate de felie de bacon – duce la un risc cu 13% mai mare de îmbolnăvire, comparativ cu cei care au mâncat doar o cantitate mică de carne roşie.
În plus, pentru fiecare porţie suplimentară zilnică de carne roşie procesată – aproximativ un hot dog în plus pe zi – se accelerează îmbătrânirea cognitivă cu aproximativ 1,6 ani.
„Consumul mai mare de carne roşie, în special de carne roşie procesată, a fost asociat cu un risc mai mare de a dezvolta demenţă. Reducerea consumului de carne roşie ar putea fi inclusă în orientările dietetice pentru promovarea sănătăţii cognitive”, scriu cercetătorii în studiu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].