Prima vizită oficială a Roxanei Mînzatu în România, ca vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene

Prima vizită oficială a Roxanei Mînzatu în România, ca vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene

„Mă bucur să vă anunţ că săptămâna viitoare voi fi în România pentru câteva zile intense de întâlniri şi activităţi! România este a doua ţară pe care o vizitez în calitate de Vicepreşedintă-Executivă a Comisiei Europene. Scopul meu este clar: Vreau să ajung în toate statele membre pentru a construi un Dialog Social autentic, care să aducă soluţii concrete pentru oamenii care trăiesc şi lucrează în Europa. Voi avea două zile pline, în care mă voi întâlni cu miniştri, parlamentari, parteneri sociali români, cu care vom discuta despre priorităţile pe care Comisia Europeană le are în domeniul locurilor de muncă, cel al educaţiei, competenţelor, al industrializării verzi a Europei. Vreau ca dialogul pe care îl vom avea să producă cele mai bune premise pentru ca România să rămână tot mai puternică în interiorul Uniunii Europene”, a postat Roxana Mînzatu pe Facebook.

Este prima vizită oficială a Roxanei Mînzatu în România, ca vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene.

Luni, 3 februarie, Mînzatu va avea întrevederi cu Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, Marcel Boloş, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Simona Bucura-Oprescu, ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale, Daniel David, ministrul educaţiei şi cercetării precum şi cu Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Discuţiile vor aborda principalele priorităţi ale noii Comisiei Europene, inclusiv în domeniile ocupării forţei de muncă, a drepturilor sociale şi a programelor educaţionale finanţate de Uniunea Europeană în România, precum şi pregătirea pentru situaţii de criză.




În aceeaşi zi, înaltul oficial va avea o întrevedere cu parteneri sociali şi alte părţi interesate pentru a dialoga asupra politicilor şi legislaţiei muncii la nivel european, asupra nevoii de competenţe precum şi despre locuri de muncă de calitate.

Marţi, 4 februarie, vicepreşedinta executivă se va întâlni cu Klaus Iohannis, preşedintele României. Va avea, de asemenea, convorbiri cu Ilie Bolojan, preşedintele Senatului României şi cu Ciprian Constantin, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Vizita oficială va cuprinde o deplasare la Centrul „Harap-Alb” din Bucureşti, o unitate de servicii sociale integrate pentru copii cu dizabilităţi, cofinanţată prin Fondul Social European.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].