15 persoane reţinute în urma scandalului de la Urziceni, soldat cu doi morţi

15 persoane reţinute în urma scandalului de la Urziceni, soldat cu doi morţi

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost declanşată urmărirea penală faţă de 16 inculpaţi şi 9 suspecţi într-un dosar cu privire la săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi tentativă de omor calificat.

Conform procurorilor, sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe fondul unei stări tensionate preexistente între membrii a două familii din Prahova şi Ialomiţa, două grupuri de persoane, circa 50 de membri ai celor două familii, au început o încăierare pe străzile din Urziceni, fiind folosite arme de foc şi diverse obiecte contondente.

Au fost executate mai multe focuri de armă, fapt ce a condus la decesul a două persoane şi la rănirea altora.

Procurorii au emis luni ordonanţe de reţinere pe numele a 15 persoane, inclusiv pentru autorul infracţiunii de omor calificat comis cu premeditare şi asupra a două sau mai multe persoane.




Suspecţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, procurorii au formulat o propunere de arestare preventivă în lipsă pentru o persoană care se sustrage de la urmărirea penală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].