Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump

Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump declară, luni, că acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, în timpul unei discuţii cu omologul său francez, Emmanuel Macron, la Casa Albă.

Imaginea articolului Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump

Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump

Guvernul ucrainean a declarat anterior că negocierile privind acest acord, care ar oferi Washingtonului acces la minereurile ucrainene în schimbul protecţiei şi care a fost în centrul tensiunilor dintre cele două ţări, se află în faza „finală”.

„Echipele ucrainene şi americane sunt în etapele finale ale negocierilor privind acordul cu minerale. Negocierile au fost foarte constructive, cu aproape toate detaliile cheie finalizate”, a declarat vicepremierul Olga Stefanishyna, potrivit Le Figaro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].