Caracatiţa din Port: Cum şi-a folosit Dumitrache funcţia pentru Otilia şi pentru terenuri

Caracatiţa din Port: Cum şi-a folosit Dumitrache funcţia pentru Otilia şi pentru terenuri

Potrivit documentelor obţinute de MEDIAFAX, actele de urmărire penală aflate la dosar arată că, în cursul lunii decembrie 2024, Ion Dumitrache, preşedinte al organizaţiei municipale PSD Constanţa, folosind influenţa şi autoritatea sa, i-a solicitat lui Mihai Teodorescu, director general al CN APM Constanţa, să îl ajute să obţină un aviz favorabil în etapa de urmărire şi derulare a contractului de închiriere nr. CNAPM-02175-IDP-01/01.03.2014, din perspectiva îndeplinirii de către Şantierul Naval Midia a obligaţiei contractuale prevăzute în art. 8.5, referitor la realizarea în termen a investiţiilor în sumă de 15,6 milioane lei.

De asemenea, Dumitrache, prin întrebuinţarea influenţei şi autorităţii sale, a mai solicitat aceluiaşi director general facilitarea atribuirii de către CN APM Constanţa a unui contract de închiriere privind un terenul din administrarea CN APM Constanţa, în beneficiul Şantierului Naval Midia, precum şi a unui alt contract de închiriere a unor terenuri deţinute de CN APM Constanţa în Portul Tomis (Tomis Marina), în cadrul unei proceduri care va fi demarate în perioada următoare.

Pe fondul interesului manifestat pentru obţinerea beneficiilor menţionate, Dumitrache i-a mai solicitat directorului general Mihai Teodorescu să o numească pe Otilia Ifimov într-o funcţie de conducere în cadrul CN APM Constanţa. În acelaşi timp, s-a asigurat că aceasta îşi va putea alege funcţia. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Ifimov, în calitate de funcţionar public în aceeaşi companie naţională, a făcut demersuri, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, pentru obţinerea în beneficiul Şantierului Naval Midia, în cursul lunii decembrie 2024, a folosului necuvenit anterior menţionat, asociat contractului de închiriere nr. CNAPM-02175-IDP-01/01.03.2014 .

De asemenea, în aceleaşi împrejurări, Ion Dumitrache a susţinut în faţa lui Teodorescu faptul că are capacitatea de interveni în mediul politic, la nivelul conducerii partidului din care face parte şi la nivelul de vârf al Guvernului, pentru a determina menţinerea acestuia în funcţia de director general al CN APM Constanţa, precum şi de numire a altor persoane în funcţii importante de conducere la nivelul aceleiaşi companii naţionale.




Procurorii susţin că există probe privind săvârşirea de către Ion Dumitrache a infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Fapta de dare de mită comisă de Dumitrache prin promisiunea obţinerii de către Otilia Ifimov a unei funcţii de conducere în cadrul CN APM Constanţa. Conform probatoriului administrat, Dumitrache, în prezenţa directorului general al CN APM Constanţa – Teodorescu, i-a promis Otiliei Ifimov obţinerea unei funcţii de conducere în cadrul CN APM Constanţa cu scopul îndeplinirii şi urgentării de către aceasta a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

În concret, Otilia Ifimov a întocmit înscrisuri şi a întreprins demersuri în vederea aprobării acestora la nivelul CN APM Constanţa pentru facilitarea obţinerii unui aviz favorabil în etapa de urmărire şi derulare a contractului de închiriere nr. CNAPM-02175-IDP-01/01.03.2014, din perspectiva îndeplinirii de către Şantierul Naval Midia a obligaţiei contractuale prevăzute în art. 8.5, referitor la realizarea în termen a investiţiilor în sumă de 15,6 milioane lei. Faţă aceste împrejurări de fapt, se va reţine că în cauză există probe privind comiterea de către Ion Dumitrache a infracţiunii de dare de mită şi fapta de luare de mită comisă de Otilia Ifimov prin acceptarea promisiunii obţinerii unei funcţii de conducere în cadrul CN APM Constanţa

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].