Amenzi şi închisoare pentru migranţii ilegali care nu se înregistrează în SUA
Preşedintele Donald Trump a emis un ordin prin care migranţii ilegali din SUA care nu se înregistrează la guvernul federal riscă amenzi semnificative, închisoare sau ambele sancţiuni, scrie Reuters.

Amenzi şi închisoare pentru migranţii ilegali care nu se înregistrează în SUA
Conform directivei Departamentului pentru Securitate Internă, migranţii care nu au fost amprentaţi sau înregistraţi la aplicarea vizei şi care rămân în Statele Unite pentru 30 de zile sau mai mult trebuie să se înregistreze şi să fie amprentaţi.
„Administraţia Trump va aplica toate legile de imigraţie – nu vom selecta ce legi aplicăm”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului, subliniind importanţa cunoaşterii identităţii celor care se află în SUA pentru siguranţa naţională.
În ianuarie, Trump a declarat imigrarea ilegală la graniţa cu Mexicul drept o urgenţă naţională, cerând ca Departamentul pentru Securitate Internă să se asigure că toţi migranţii se înregistrează.
Mai mult, administraţia Trump a încercat să închidă programul CBP One, implementat de administraţia Biden, care le permitea migraţilor să intre legal în SUA.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
CANCAN.RO

Trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Trucul simplu prin care te asiguri că vor fi ascultate o singură dată
GANDUL.RO