Silvicultorii protestează împotriva micşorării salariilor

Silvicultorii solicită anularea OUG nr. 4/2025, prin care le sunt diminuate drepturile salariale cu 25 de procente, şi păstrarea dispoziţilor din legile anterioare, care îi favorizează.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Silva, aflaţi acum în faţa ministerului de resort, consideră că au fost umiliţi de Guvern, odată cu aprobarea tăierilor salariale, deoarece acestea nu au fost supuse consultărilor publice.
Ei susţin că nu li s-au dat explicaţii pentru necesitatea măsurilor adoptate, în contextul în care mai multe categorii de salariaţi bugetari ar urma să îşi păstreze intacte drepturile, iar altele au primit recent faclităţi. Ei consideră prevederile OUG 42025 drept „pedeapsă” pentru silvicultori.
În această situaţie se află tot personalul angajat al Gărzii Forestiere Naţionale, al ocoalelor silvice ale Romsilva şi al Institutului Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură. Diminuarea salariilor silvicultorilor s-a datorat eliminării de către Parlament a sporului de risc din textul noului Cod Slvic, care însuma exact 25%, adăugat salariului de bază.
Protestul sindicaliştilor va dura până la ora 13:00.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].