Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Liderii europeni au sosit la Lancaster House
UPDATE 16:20 Lista liderilor prezenţi la summit
Iată lista liderilor prezenţi la summit:
Keir Starmer
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski
Secretarul general al NATO Mark Rutte
Preşedintele francez Emmanuel Macron
Prim-ministrul polonez Donald Tusk
Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson
Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala
Ministrul turc de externe Hakan Fidan
Preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen
Prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen
Cancelarul german Olaf Scholz
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau
Premierul olandez Dick Schoof
Premierul italian Giorgia Meloni
Prim-ministrul finlandez Alexander Stubb
Preşedintele Consiliului UE, Antonio Costa
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez
UPDATE 16:00 Zelenski a ajuns la summit
Preşedintele Ucrainei, Voldimir Zelenski a sosit la Lancaster House, unde a fost întâmpinat Keir Starmer.
Cei doi au discutat puţin, înainte de a intra să participe la summitul internaţional de urgenţă.
UPDATE 15:40 Ilie Bolojan a ajuns la summitul liderilor privind Ucraina
El a fost întâmpinat de premierul Marii Britanii, Keir Starmer.
Summitul liderilor privind Ucraina este organizat de prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer. Acesta are loc la Lancaster House, Londra.
La summit participă aproximativ 18 lideri europeni, printre care Giorgia Meloni, Olaf Scholz, Donald Tusk, Ursula von der Leyen, Emmanuel Macron, dar şi alţii.
UPDATE 15:30 Liderii europeni se adună la Lancaster House
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, tocmai a sosit la Lancaster House.
Ea ia parte la summitul internaţional al apărării al lui Sir Keir Starmer, care se va concentra în mare măsură pe încercarea de a asigura pacea în Ucraina.
Înaintea Ursulei von der Leyen au sosit premierul Poloniei, Donald Tusk, secretarul general al NATO, Mark Rutte, premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, ministrul turc de Externe Hakan Fidan, prim-ministrul Republicii Cehe Petr Fiala.
UPDATE 15:00: Emmanuel Macron a sosit la Lancaster House pentru summitul de la Londra
Preşedintele francez Emmanuel Macron a ajuns la summitul internaţional de la Londra, unde va discuta alături de premierul Keir Starmer despre un plan de încetare a focului pentru Ucraina, scrie Sky News.
Summitul are loc în contextul eforturilor diplomatice intensificate pentru găsirea unei soluţii la conflictul din Ucraina.
La summit va participa şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan.
UPDATE Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra.
Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze sau dacă ne divizăm noi înşine”, adăugând că „acest lucru ne va face pe toţi mai slabi”.
Britanicii, francezii şi ucrainenii vor propune SUA un plan de încetare a focului în Ucraina
Keir Starmer a declarat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina sunt de acord să lucreze la un plan de încetare a focului pe care să-l prezinte Statelor Unite, potrivit AP.
Duminică, Starmer organizează la Londra Summitul liderilor privind Ucraina. Printre liderii invitaţi se numără cei din Franţa, Germania, Danemarca, Italia, Turcia, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Spania, Finlanda, Suedia, Cehia şi România. La summit vor mai fi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, secretarul general NATO, Mark Rutte, şi liderii UE, Ursula von der Leyen şi Antonio Costa.
Potrivit biroului premierului britanic, summit-ul urmăreşte consolidarea sprijinului european pentru Ucraina, cu scopul de a asigura un acord de pace durabil şi suveranitatea Ucrainei.
Evenimentul este organizat după întâlnirea lui Starmer cu preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, dar şi după incidentul de vineri, din Biroul Oval, din cauza căruia Volodimir Zelenski a plecat de la discuţiile privind semnarea acordului Ucraina – SUA.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].