Eurodeputat: Miza alegerilor din mai, liberi și prosperi ca în UE sau săraci și captivi ca în Rusia

„Călin Georgescu a spus că refuză fondurile europene alocate românilor fiindcă nu este nevoie de ele. Realitatea: cu fondurile europene și datorită aderării la Uniunea Europeană, veniturile românilor au crescut, în termeni reali, de 4 ori în ultimii ani. Datorită fondurilor europene, PIB-ul României per capita, raportat la puterea de cumpărare, este, acum, cu 35% mai mare decât al Rusiei”, scrie pe Facebook Siegfried Mureșan.
Europarlamentarul liberal arată că 100 de miliarde de euro au fost alocate de Uniunea Europeană țării noastre de la aderare și până acum.
„Călin Georgescu refuză fondurile europene fiindcă ne vrea înapoi în sărăcie și vulnerabili în fața Rusiei. Doar dictatorii sărăcesc poporul pentru a avea puterea. Aceasta este miza alegerilor prezidențiale din luna mai: liberi și prosperi ca în Uniunea Europeană sau săraci și captivi ca în Federația Rusă”, încheie Mureșan.
Într-un interviu pentru jurnalistul James Freeman, Călin Georgescu folosește retorica președintelui rus Vladimir Putin și spune că România este sclava UE, dar și că NATO vrea să ne ne bage în război cu Rusia.
„Influența Bruxelles-ului este uriașă, absolut uriașă. (…) Cu alte cuvinte, nu suntem liberi. Deoarece în momentul în care ai această influență înseamnă că nu ești nimic, ești doar un sclav al cuiva. Asta este un fel de sclavie pe care statul român îl pune pe masa Bruxelles-ului. Și desigur, nu este este bine, dar este o situație dramatică pentru viitor”, a declarat Călin Georgescu în interviu.
Cât despre extinderea bazei NATO de la Mihail Kogălniceanu, candidatul suveranist a spus că acest pas nu reprezintă o prioritate.
„Cu tot respectul, consider că nu este acum o prioritate să ne gândim ce vom face pentru baza NATO pentru că discutăm despre pace. Cu tot respectul, pe lângă asta, NATO este o organizație de apărare, așa că ar trebui să rămână așa”, a afirmat Călin Georgescu în cadrul interviului.