Emiterea rovinietelor și a peajelor îngreunată sau chiar întreruptă joi

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că joi, între orele 00:00 – 04:00, sunt programate unele lucrări de mentenanță ale SIEGMCR.
Astfel, emiterea rovinietelor și peajelor poate fi îngreunată sau întreruptă pentru perioade scurte de timp.
CNAIR reamintește utilizatorilor rețelei rutiere din administrare faptul că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea.