Alertă privind fraudele telefonice de tip vishing

Vishingul implică apeluri telefonice în care atacatorii se prezintă drept reprezentanți ai unor organizații de încredere, cum ar fi bănci sau instituții publice, pentru a convinge victimele să divulge date sensibile.
Potrivit DNSC, principalele semne de recunoaștere ale unui apel fraudulos includ crearea unui sentiment de urgență („Contul dumneavoastră a fost compromis!”), solicitarea directă de informații confidențiale precum coduri PIN sau parole, precum și utilizarea unui ton intimidant sau amenințător pentru a pune presiune pe interlocutor.
Pentru a se proteja împotriva acestui tip de fraudă, specialiștii DNSC recomandă evitarea divulgării informațiilor personale la telefon, încheierea apelului și contactarea directă a organizației respective folosind un număr oficial, precum și atenție sporită la apelurile de la numere necunoscute care solicită informații sensibile.