Primul transplant hepatic din 2025, realizat la un pacient de 55 de ani, la spitalul Sfânta Maria

Primul transplant hepatic din 2025, realizat la un pacient de 55 de ani, la spitalul Sfânta Maria

„Primul transplant hepatic din 2025 a fost realizat cu succes la Spitalul Clinic Sfânta Maria, unitate medicală administrată de Primăria Capitalei prin ASSMB”, a anunțat sâmbătă primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Conform acestuia, intervenția a durat opt ore. Pacientul, în vârstă de 55 de ani, se află în stare bună și urmează să fie externat în perioada următoare.

„Acest succes reprezintă nu doar o reușită medicală, ci și un exemplu al importanței investițiilor în sistemul de sănătate. De aceea, vom continua să investim în infrastructură, echipamente medicale şi resursă umană, astfel încât bucureștenii și ceilalți pacienți să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate și să aibă posibilitatea de a se trata în țară, în cadrul sistemului de sănătate la care contribuie lunar”, a scris sâmbătă pe Facebook Nicușor Dan.

El arată că la Spitalul Clinic Sfânta Maria au fost realizate până în prezent 65 de transplanturi hepatice, în condițiile în care numărul donatorilor a scăzut dramatic în România, în ultimii ani.