IGPR: 52 de kilograme de canabis, confiscate în ultimele două săptămâni

IGPR: 52 de kilograme de canabis, confiscate în ultimele două săptămâni

Potrivit IGPR, în perioada 14-27 martie 2025, polițiștii și procurorii DIICOT au avut 92 de acțiuni operative pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani.

Au fost făcute 314 percheziții domiciliare și 20 de acțiuni de prindere în flagrant delict, fiind puse în executare 220 de mandate de aducere.

În cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost emise 109 ordonanțe de reținere și 66 de mandate de arestare preventivă. De asemenea, față de 31 de persoane a fost luată măsura controlului judiciar.

În urma activităților, au fost confiscate peste 52 de kilograme de canabis, 540 de grame de cocaină, 200 de grame de heroină, 17 kilograme și 60 de doze de alte droguri, precum și 550 de diverse comprimate.

De asemenea, au fost indisponibilizați 124.343 de lei, 64.089 de euro, 6.800 de dolari, 31 de grindere, 52 de cântare, 329 de telefoane mobile, 73 de sisteme informatice, 6 arme neletale, precum și 10 autoturisme.