„Condamnăm cu fermitate această atrocitate” – mesajul lui Ciolacu după atacul rusesc de la Sumî

„Guvernul României este solidar cu Ucraina. Condoleanțele noastre familiilor victimelor oribilului atac cu rachete al Rusiei, la Sumî, în această zi de Duminica Floriilor. Condamnăm cu fermitate această atrocitate”, a postat prim-ministrul.
Cel puțin 31 de persoane au fost ucise și alte zeci au fost rănite în urma unui atac cu rachete balistice rusești asupra orașului ucrainean Sumî, în timp ce locuitorii se îndreptau spre biserică pentru a sărbători Floriile, a anunțat duminică președintele Volodimir Zelenski.
Două rachete au lovit centrul aglomerat al orașului, una dintre ele atingând un troleibuz plin cu pasageri. Imaginile de la fața locului arată cadavre pe stradă, mașini în flăcări și salvatori care transportă supraviețuitori însângerați. Printre victime se numără și doi copii.
Președintele ucrainean a acuzat Rusia că a comis un act deliberat de „teroare” și a cerut o „reacție dură” din partea SUA, Europei și a restului lumii.
Potrivit autorităților locale, 83 de persoane au fost rănite, inclusiv 10 copii.
Atacul vine la doar două zile după ce trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, și Vladimir Putin au purtat discuții în orașul rus Sankt Petersburg. Ucraina a fost de acord cu un plan al Casei Albe pentru o pauză de 30 de zile în lupte.
De la propunerea SUA de acum o lună, Rusia și-a intensificat bombardamentele asupra orașelor ucrainene. Nouă copii și nouă adulți au fost uciși la începutul acestei luni când o rachetă rusească a lovit un loc de joacă pentru copii în orașul Krivoi Rog.
Sumî se află la aproximativ 25 de kilometri de granița cu Rusia și reprezintă un centru militar ucrainean important.