Astăzi e Ziua Mondială a Sărutului. Gestul iubirii, gestul prieteniei, gestul trădării

A început ca o sărbătoare informală, prin anii ’90, în Marea Britanie și a fost menită să evidențieze apropierea emoțională și socială într-o lume ce începuse să devină din ce în ce mai tehnică și mai mecanică, mai sexualizată. Să reamintească oamenilor importanța intimității. Nu doar a actului fizic, ci ca expresie a iubirii, prieteniei.

Nu a fost foarte populară la început, însă, cu timpul, Ziua Mondială a Sărutului a prins, mai ales datorită promovării în spațiul public.

O practică spirituală și senzuală în același timp, în India antică

Un fapt interesant: Organizația Națiunilor Unite stabilise o zi a sărutului pe 13 aprilie, după ce, în 2011, a fost înregistrat recordul mondial pentru cel mai lung sărut, în Thailanda. Cu toate acestea, 6 iulie rămâne cea mai cunoscută dată a Zilei Mondiale a Sărutului.

Antropologii cred că gestul sărutului datează de mii de ani.

În India antică, sărutul apare descris ca o practică spirituală și senzuală.

Grecii și romanii antici foloseau sărutul ca pe o formă de salut, un mod de a transmite statut social sau loialitate. De altfel, etimologic, substantivul „sărut” vine din latinescul „salutare” – a saluta, prin aceasta, tocmai, indicându-se faptul că salutul, la romani, implica și gestul sărutului.

În Evul Mediu, sărutul mâinii sau al obrazului simboliza respectul și supunerea față de nobili sau cler.

În vremurile moderne, sărutul a devenit mai personal, mai intim, un gest care reflectă apropierea emoțională dintre două persoane.

Sărutul în artă

În artă, sărutul a fost tema unor monumentale creații.

Numai dacă ne gândim la „Sărutul” lui Gustav Klimt, cu acea îmbrățișare cosmică, nepământească sau la „Sărutul” lui Auguste Rodin, magnifica sculptură, și, cu siguranță, irepetabilă, sau la „Sărutul” și „Poarta Sărutului” lui Brâncuși, care adora simplitatea atât de mult, încât, dacă nu o reducea la esențialitate, nu se declara mulțumit.

Sărutul nu este doar un gest al iubirii, el poate fi și un gest al trădării – vezi sărutarea trădării lui Hristos de către Iuda, gestul care L-a trimis pe Mântuitor la moarte, gestul trădării prin excelență, ilustrat și el în capodopere monumentale ale artei sacre, ca cele ale lui Albrecht Durer și Caravaggio, ca să nu-i amintim decât pe ei.

Să mai amintim doar în trecere scene celebre din filme clasice, care au rămas ilustrative pentru ideea de pasiune, de disperare, de umanitate pură – Clark Gable (Rhett) sărutând-o pe Vivian Leigh (Scarlet O’Hara), în „Pe aripile vântului”, o scenă extrem de pasională, foarte atent construită pentru ecran, dar în care, în realitate, actrița era dezgustată de respirația urât mirositoare a lui Gable. Sau alte scene la fel de memorabile, cum sunt cele din Casablanca, The Notebook sau Titanic.

Câteva date pragmatice

Sărutul crește nivelul de oxitocină, reduce stresul, întărește legătura dintre parteneri sau dintre părinte și copilul său.

Studiile arată că un sărut pasional implică peste 30 de mușchi faciali și poate arde până la șase calorii pe minut.

Fiecare timp și fiecare societate îmracă sărutul în propriile reguli, însă, în esență, sărutul rămâne ceea ce este: o formă de comunicare dincolo de cuvinte.