Daniel David afirmă că cunoaște foarte bine sistemul preuniversitar: „Din păcate înțeleg prea bine, asta este problema”

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat recent că are o înțelegere profundă a sistemului de învățământ preuniversitar, în ciuda faptului că în trecut recunoscuse că nu-l stăpânește la fel de bine ca pe cel universitar.
„Din păcate înțeleg prea bine, asta este problema. Știu ce înseamnă norma, știu ce înseamnă sistem.”, a declarat Daniel David în cadrul unei intervenții live la Antena 1, joi.
Declarația a fost reluată și într-un comunicat oficial emis de Minister, după aprobarea Legii Bolojan prin angajarea răspunderii guvernamentale. În acest document, David a precizat că „eu cunosc bine sistemul educațional (preuniversitar/universitar) și de cercetare și știu cum se vede și din interior, dar și din exterior. Așa că înțeleg distorsiunile ambilor actori, din interior și din exterior, care se exprimă frenetic în aceste zile și încerc să le corectez.”
Cu toate acestea, la începutul mandatului, în ianuarie 2025, într-o conferință de presă, ministrul educației recunoștea că nu avea o imagine completă asupra învățământului preuniversitar.
„Când am venit ministru știam cele trei componente, dar nu știam interesul atât de mare din partea publicului și a presei pentru zona preuniversitară, care este o zonă pe care sigur, ca rector, o cunosc, nu am pretenția că o cunosc extraordinar de bine, o cunosc bine și încep să o cunosc și mai bine ca ministru.”
De-a lungul primelor luni de mandat, a oferit mai multe declarații în care arăta că se simte mai confortabil cu cercetarea și educația universitară decât cu școlile, liceele și grădinițele.
„Nu am venit să schimb lucrurile, nu am venit să le continui exact cum a fost făcute, dar orice schimbare trebuie justificata. În baza raportului pe care o să-l am în luna mai, putem discuta alte abordări pe termen mediu și lung.”
Raportul QX, lansat la termenul anunțat, nu conținea nicio prevedere care să apară în Legea Bolojan. La rândul ei, legea nu includea nicio propunere din documentul respectiv.
Deși președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan își exprimaseră public sprijinul pentru viziunea lui David asupra reformei, măsurile adoptate ulterior s-au îndepărtat de acea direcție.
Problema lipsei cadrelor didactice
De-a lungul timpului, mesajele sale au făcut mult referire și la lipsa acută de cadre didactice cu care România se confruntă de o perioadă îndelungată. Aceeași discuție a fost deschisă și cadrul interviului susținut de acesta joi.
„Este o problemă, noi spunem că se știe deja de doi ani, și la minister de 5-7 ani, profesorul Andruh a discutat la Academie despre chimie și despre alte domenii. Noi toți am fost de acord să vorbim despre o creștere salarială în sănătate atunci când am realizat că foarte mulți medici plecat din țară și nu m-ai aveam medici în spitale. Eu cred că trebuie să înțelegem că și în educație suntem cam în aceeași situație în acest moment: începem să nu mai avem suficienți profesor și atunci trebuie să venim cu a crește rolul și a îmbunătății profilul și rolul social pentru profesia didactică. Asta o faci cu multe lucruri: bonusuri, traininguri, dar pornești de la salariu. Salariul comunică omului cât preț pui pe el în societate. Altfel, noi putem pretinde că facem proiecte europene, granturi, sunt chestii punctuale. Dacă salariile de bază nu comunică importanța profesorului, nu o să facem absolut nimic. Ca rector am văzut de ani de zile că cei mai buni studenți adesea nu mai merg spre zona de învățământ preuniversitar și din cauza acestui lucru.”, a spus Daniel David.
În raportul QX, se atrăgea atenția asupra situației suplinitorilor calificați, care nu au acces la posturi pe durată nedeterminată. Daniel David susținea necesitatea unui nou sistem de titularizare și a unor salarii mai mari pentru profesorii aflați la început de drum.
Totuși, noile prevederi din Legea Bolojan favorizează profesorii deja titulari și impun un număr mai mare de elevi în clasă.