Elena Udrea despre dosarul în care a fost condamnată: Am fost judecată ilegal

„Eu spun ce a spus Curtea Constituţională, că am fost judecată ilegal, completul care m-a judecat pe mine – de 5 judecători – în 2018 a fost format din judecători care n-au fost aleatoriu numiţi. Spun ce au spus 3 judecători de la Înalta Curte, că e o problemă cu condamnarea din Gala Bute atât pe fondul ei, cât şi în ceea ce priveşte temenicia ei. Deci, dacă judecătorii de la Înalta Curte, de la CCR spun asta, cum aş putea să spun eu altceva”, a spus Elena Udrea la ieşirea din penitenciar.
Despre prejudiciul din „Gala Bute”, Elena Udrea a spus că este nevoită să plătească nişte costuri ca şi când ar fi fost un eveniment organizat pentru ea.
„Prejudiciul înseamnă costurile Galei Bute. Deci, eu plătesc în acest dosar costurile Galei Bute. Cumva, Bute nu a primit onorariu? Cumva, Interbox, Federaţia Internaţională de Box, nu şi-au primit taxa de organizare? Eu plătesc din nou costuri Galei Bute ca şi când ar fi fost un eveniment organizat pentru mine. Şi… Nu doar că plătesc. Din cauza legii proaste, eu plătesc de trei ori valoarea. Pentru că există o lege care spune că se vând bunurile până la 30% din valoare. Asta înseamnă că nimeni nu o să vină să cumpere un bun executat la valoarea lui de piaţă, cum este scos iniţial”, a spus Elena Udrea.
Tribunalul Prahova a respins contestaţia depusă de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei Judecătoriei Ploieşti de eliberare condiţionată a Elenei Udrea. Fostul ministru al Turismului a ieşit din închisoare. Decizia este definitivă.