Grădină Zoologică improvizată, descoperită de Garda de Mediu în Dâmbovița

Grădină Zoologică improvizată, descoperită de Garda de Mediu în Dâmbovița

O echipă de comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu reprezentanți ai Comisariatului Județean Dâmbovița, Direcției Sanitar-Veterinare Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Poliția Animalelor, a desfășurat un control la centrul de menajerie aparținând IWF – Internaţional Wildlife Foundation, situat în localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița.

Aceștia au fost constatate mai multe nereguli, între care lipsa autorizației de mediu; condiții necorespunzătoare de viață pentru animalele sălbatice ținute în captivitate; neprelucrarea și declararea fosei septice la UAT Dragodana și lipsa unui contract de neutralizare a deșeurilor de origine animală neconforme pentru consumul uman.

Mai mult, comisarii au aflat că operatorul percepea taxa de intrare de 50 lei, iar pentru fotografierea/filmarea animalelor o taxă de 100 lei.

La momentul controlului, proprietarul nu a putut pune la dispoziţia comisarilor GNM actele de provenienţă a animalelor deţinute, câteva din ele fiind specii strict protejate.

În consecinţă, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, respectiv două amenzi, în valoare totală de 120.000 lei, și un avertisment.

Totodată, au fost dispuse 12 măsuri ferme de remediere a neconformităților, cu termene clare de realizare, unele cu aplicabilitate imediată, altele cu caracter permanent.

Animalele rămân în custodia proprietarului, fără dreptul de înstrăinare, până când acesta va face dovada provenienţei acestora, iar Garda Națională de Mediu va urmări respectarea măsurilor dispuse și va continua acțiunile de control pentru protejarea mediului și a faunei captive.