Trump îl acuză pe Obama de trădare și cere urmărirea sa penală

Directorul Comunității Naționale de Informații (DNI), Tulsi Gabbard, a trimis sesizări penale către Departamentul de Justiție legate de un raport publicat vineri, care afirma că oficialii administrației Obama ar fi fost parte a unei „conspirații de trădare”, potrivit AFP.
Gabbard a susținut că Obama și echipa sa ar fi fabricat informații privind interferența Rusiei în alegeri pentru a „pregăti terenul pentru ceea ce a fost, în esență, o lovitură de stat împotriva președintelui Trump, desfășurată pe parcursul mai multor ani”.
Raportul ei contrazice însă dovezile adunate în patru investigații separate – penale, de contrainformații și de supraveghere – desfășurate între 2019 și 2023, toate concluzionând că Rusia a intervenit în favoarea lui Trump în cadrul alegerilor din 2016.
Liderul republican a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă în Biroul Oval, desfășurată cu ocazia vizitei președintelui filipinez Ferdinand Marcos, cine ar trebui să fie vizat de Departamentul de Justiție în urma acestui raport.
„Pe baza a ceea ce am citit, și am citit cam ce ați citit și voi, ar fi președintele Obama. El a început totul”, a declarat Trump, care fusese deja criticat luni pentru că a distribuit un videoclip generat cu ajutorul inteligenței artificiale, în care Obama apărea arestat.
Trump i-a menționat de asemenea pe fostul vicepreședinte al lui Obama, Joe Biden, pe fostul director FBI James Comey, pe fostul director al comunității de informații James Clapper și pe fostul director CIA John Brennan, spunând că toți au fost parte dintr-o conspirație.
Totuși, el a declarat că „liderul” a fost Obama, pe care l-a acuzat direct de „trădare”.
Trump susține încă de la început că toate investigațiile privind amestecul Rusiei în alegerile din 2016, precum și implicarea în campania sa, au fost o „farsă”.