Siria pe marginea prăpastiei? SUA avertizează regimul al-Sharaa să reformeze rapid sau riscă să piardă sprijinul internațional

În cadrul unui interviu, oficialul american a declarat că l-a sfătuit pe preşedintele interimar al Siriei, Ahmed al-Sharaa să reformeze forţele armate, să reducă îndoctrinarea islamistă şi să accepte asistenţă de securitate din regiune. „Dacă nu mă adaptez rapid, pierd energia universului care a fost în spatele meu”, ar trebui să declare al-Sharaa, a susţinut Barack.
Avertismentul vine pe fondului unui nou val de violenţe sectare în sudul Siriei, în Suwayda, unde sute de persoane au fost ucise în ciocniri între luptători druzi, triburi sunnite beduine şi forţele guvernamentale. În aceste confruntări a intervenit şi Israelul, atacând regiunea din sudul Siriei, dar şi mai multe clădiri guvernamentale din Damasc.
Al-Sharaa, fost lider al unei grupări islamiste desprinse din Al Qaeda, a ajuns la putere în decembrie, după răsturnarea regimului Bashar al-Assad. Acesta a promis că minorităţile religioase vor fi protejate, însă Siria a trecut prin mai multe episoade de violenţă sectară, în luna martie fiind ucişi mai mulţi membrii ai sectei Alawite.
Statele Unite au intervenit în medierea unui armistiţiu, însă Barrack a declarat că Siria nu are un plan de rezervă. „Dacă acest regim se prăbuşeşte, nu există un succesor”, a spus trimisul special, avertizând că ţara ar putea ajunge într-o situaţie mai gravă decât Libia sau Afganistan.