Lacul Izvorul Muntelui–Bicaz, sufocat de deșeuri în urma inundațiilor. S-a instituit starea de alertă

„Instituția Prefectului – Județul Neamț anunță că, în urma solicitării înaintate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Poiana Teiului și în baza documentației transmise, a fost aprobată instituirea stării de alertă la nivelul comunei Poiana Teiului. Decizia vine ca urmare a evaluării situației generate de acumularea masivă de deșeuri (inclusiv plutitori de mari dimensiuni, materiale plastice, vegetale, resturi menajere și cadavre de animale) pe luciul lacului de acumulare Izvorul Muntelui – Bicaz, în contextul inundațiilor din perioada 27–28 iulie 2025”, potrivit unui comunicat de presă.
Starea de alertă permite aplicarea unui regim operațional special, accelerat, pentru intervenția autorităților și a operatorilor implicați în gestionarea efectelor acestui fenomen, cu scopul de a preveni riscuri majore asupra sănătății publice, mediului, infrastructurii și captărilor de apă din aval.
Ce măsuri au fost adoptate în regim de urgență
Măsurile adoptate în regim de urgență includ, printre altele, mobilizarea utilajelor grele pentru colectarea și evacuarea deșeurilor, operaționalizarea rampelor de acces și a platformelor provizorii pentru depozitarea temporară a materialelor extrase, intensificarea acțiunilor de monitorizare zilnică de către instituțiile de mediu și sănătate publică și coordonarea permanentă între autoritățile locale, structurile județene și cele naționale implicate în intervenție.
„Instituția Prefectului va urmări aplicarea tuturor măsurilor stabilite prin planul de acțiune și va asigura sprijinul necesar pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții de eficiență și siguranță. Gravitatea situației impune o intervenție susținută, fără sincope, iar toate instituțiile au obligația de a răspunde cu promptitudine pentru protejarea populației și refacerea echilibrului ecologic în zona afectată”, se menționează în finalul comunicatului.