Incendiu de amploare la hala de muniții a Fabricii de de Arme Cugir

Incendiu de amploare la hala de muniții a Fabricii de de Arme Cugir

Conform informațiilor transmise de ISU Alba, focul s-a extins rapid pe o suprafață inițial estimată la 300 metrii pătrați ulterior ajungând la aproximativ 700 metrii pătrați. Incendiul a afectat o hală destinată depozitării de muniție, iar în interior s-au auzit și explozii.

La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, cu sprijin din județele Mureș, Brașov și Hunedoara.

Au fost mobilizate autospeciale de stingere (ASAS), echipaje de prim-ajutor și autospeciale cu roboți.

„La momentul de față incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă sau explozii. S-a început refularea apei cu roboții veniți în sprijinul forțelor de intervenție, pentru localizarea incendiului. Ca urmare a incendiului nu au fost înregistrate victime omenești”, se arată într-o informare actualizată a ISU Alba.