Atac cu drone asupra unei rafinării de petrol din Rusia: un mort și mai mulți răniți

Înregistrări postate pe rețelele de socializare surprind drone survolând zona și momentul activării apărării antiaeriene, relatează The Kyiv Independent.
Martorii spun că au auzit o bubuitură puternică înainte ca flăcările să cuprindă instalația.
Guvernatorul regiunii, Roman Busargin, a confirmat avarierea unui obiectiv industrial și a anunțat că o persoană a murit, iar alte câteva au fost rănite.
Atacuri și explozii au fost raportate și în orașele Lipetsk și Voronej.
Informațiile, relatate pe canale rusești de Telegram, nu au putut fi verificate independent, iar autoritățile ucrainene nu au comentat incidentul.
Cu câteva ore înainte, zeci de zboruri au fost întârziate pe aeroportul din Soci după atacuri similare.
Drone ucrainene ar fi lovit și un depozit din Republica Tatarstan, unde erau stocate drone de tip Shahed.