Întâlnirea din Marea Britanie între Ucraina și aliați a fost constructivă, spune Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus sâmbătă că reuniunea consilierilor pentru securitate națională din Ucraina și din țările partenere, desfășurată în Marea Britanie, a fost una constructivă.
El a precizat că argumentele prezentate de Kiev au fost ascultate și că riscurile au fost luate în considerare, relatează agenția de presă Reuters.
Potrivit lui Zelenski, la întâlnire au participat reprezentanți din Marea Britanie, Statele Unite, Franța, Germania, Italia, Finlanda și Polonia. Scopul principal a fost consolidarea pozițiilor pentru a se obține un armistițiu.
„Calea către pace pentru Ucraina ar trebui determinată împreună și numai împreună cu Ucraina, acesta este un principiu cheie”, a declarat președintele în mesajul său de sâmbătă adresat populației.
Tot sâmbătă, Zelenski a început o serie de contacte cu parteneri apropiați, printre care prim-ministrul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron.
Această acțiune a avut loc după confirmarea faptului că președintele american Donald Trump intenționează să se întâlnească pe 15 august cu președintele rus Vladimir Putin, conform agenției EFE.