Cum a devenit buzunarul o problemă sexistă

4 din 10 femei din Marea Britanie au pus umerașele înapoi pe rastel, în magazine, după ce au văzut că obiectul vestimentar de interes nu avea buzunare.
Este ceea ce a evidențiat un studiu YouGov realizat în 2020 și care a ridicat o problemă cu adevărat cronică: de ce hainele pentru femei nu au atâtea buzunare ca hainele pentru bărbați?
O fetiță de opt ani a scris unui magazin de haine o scrisoare în care-i întreba pe reprezentanții magazinului de ce pantalonii de băieți au buzunare, iar cei de fete au buzunare false.
„Și fetele trebuie să poarte lucruri cu ele”, a scris aceasta, iar reprezentanții magazinului i-au răspuns fetei că se vor gândi foarte serios la această problemă.
Unde duce un biet hashtag
Pe rețelele sociale, hashtagul #wewantpockets, al unor entuziaste ale buzunarelor, s-a viralizat, accentuând și mai mult ideea… da… discriminatorie, sexistă, dacă vreți, a buzunarului: hainele bărbaților au o mulțime de buzunare, pe câtă vreme ale femeilor ori n-au, ori au ceva atât de mic, încât nu poate fi folosit.
O să spuneți, poate, că pateticul petic de cârpă își dă o importanță prea mare, însă să știți că atunci când două femei își complimentează outfitul, primitoarea complimentului ține să sublinieze cu entuziasm: „are și buzunare!”.
Orice este mai bun cu buzunare, iar designerii de modă (Prada, Louis Vuitton, Simone Rocha) au înțeles asta, astfel că, la defilările de anul ăsta, și-au pus modelele să meargă pe catwalk cu mâinile adânc înfipte în buzunare, ca să vadă că dorința femeilor e lege pentru ei.
Buzunarul ca semn de autonomie
Cine s-ar fi gândit că banalul buzunar poate fi considerat un criteriu discriminatoriu, și încă de secole?
„Buzunarele au devenit o parte simbolică și extrem de controversată a vestimentației masculine și feminine”, spune Caroline Stevenson, director de programe la Cultural and Historical Studies, University of the Arts London, citată de bbc.
„În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, femeile aveau un fel de buzunar”, spune Stevenson.
„Era vorba despre așa-numitele buzunare legate, care se prindeau în jurul corpului și se purtau sub fuste, care aveau o deschizătură pe lateral, prin care puteai să ajungi la ele”.
Buzunarele erau adesea bogat decorate și erau folosite pentru a păstra obiecte precum chei, bani, batiste și seturi de cusut, dar și valori precum ceasuri, cutii de tabac și sticluțe de parfum.
„Ele simbolizau un sentiment de autonomie”, spune Stevenson.
Lucruri cu care nu trebuie să-și bată capul femeile: proprietate, putere, intimitate
„Dar au dispărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, odată cu introducerea stilului Regency, când siluetele au devenit mult mai mulate”.
Odată cu dispariția buzunarelor, a dispărut și acea autonomie.
„Dacă, pentru că ești femeie, nu îți poți lua obiectele de valoare în spațiul public, devii mult mai vulnerabilă și dependentă de bărbați sau de servitori”, explică Stevenson.
Toate obiectele care ar fi putut intra în buzunare – bani, chei, bilețele – simbolizau lucruri care „nu trebuia” să preocupe femeile: proprietate, putere și intimitate.
Unele femei au început să poarte în schimb poșete mici. „Dar asta te făcea și mai vulnerabilă, pentru că însemna că nu îți puteai folosi cu adevărat mâinile”, adaugă Stevenson.
Două lucruri voiau sufragetele: drept de vot și buzunare
„Ideea de a-ți pune o mână în buzunar și a te rezema în spate te face să pari stăpână pe situație. Te face să pari cool fără efort” — a scris, nu de mult, Elizabeth Evitts Dickinson, jurnalistă americană, ea însăși un designer strălucit.
Lipsa buzunarelor la obiectele de îmbrăcăminte destinate femeilor era pe același nivel de frustrantă ca lipsa dreptului de vot. „Sufragetele care au ieșit în stradă nu au cerut doar drept de vot, ci și buzunare”, spune Stevenson.
În publicațiile vremii, sufragetele erau înfățișate cu mâinile băgate adânc în buzunare mari, asemenea bărbaților.
În psihologia hainelor, buzunarul vorbește despre putere
„E interesant că buzunarul a devenit unul dintre simbolurile prin care s-a contracarat dorința femeilor de independență și libertate”, spune Elizabeth Evitts Dickinson, autoarea unei noi biografii despre o femeie hotărâtă să rezolve problema buzunarelor: creatoarea de modă americană Claire McCardell.
În această lucrare, Dickinson scrie: „McCardell avea o convingere fundamentală: hainele trebuie să fie frumoase, practice și confortabile, și înțelegea că buzunarele înseamnă mai mult decât un loc unde să-ți pui lucruri.
Ea înțelegea psihologia hainelor, și că uneori pur și simplu ai nevoie să faci ceva cu mâinile tale. Ideea de a-ți pune o mână în buzunar și a te rezema te face să pari stăpână pe situație. Te face să pari cool fără efort. E o afirmație vizuală despre putere”.
Harper’s Bazaar a dedicat un număr întreg buzunarului
Pentru McCardell, haina femeii este o manifestare fizică a ideilor, identităților și dorințelor ei: „Buzunarele erau doar o parte dintr-un sistem pe care ea l-a pus în practică, gândind fiecare aspect al modului în care o femeie se îmbracă.
A gândit așa pentru că asta era ea: o femeie de carieră, necăsătorită până spre 40 de ani și care nu era nici foarte bogată”.
Legendara redactor-șef al revistei Harper’s Bazaar, Diana Vreeland, era atât de înnebunită după buzunare, încât le-a dedicat un număr întreg al revistei, asta în ciuda faptului că cei mai mulți bani din publicitate veneau de la gențile de mână.
Acest factor contează și astăzi.
Christian Dior: „Bărbații au buzunare ca să țină lucruri în ele, femeile – pentru decor”
„Industria modei are interesul ca femeile să poarte genți, așa că este logic să promoveze ideea că femeile ar trebui să își poarte lucrurile în ceva separat de hainele lor”, spune Stevenson.
La un moment dat, Vreeland i-a cerut lui McCardell să creeze o rochie pentru femeile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și așa a apărut rochia simplă, de tip wrap, cu un buzunar foarte mare.
Însă eforturile lui McCardell de a oferi femeilor o modă care să se potrivească vieților și ambițiilor lor au fost curând spulberate de o nouă figură a modei: Christian Dior, care a impus fustele ample cu talie strânsă, o siluetă ce complimenta ideea clasică a feminității.
„Bărbații au buzunare ca să țină lucruri în ele, femeile – pentru decor”, a spus Dior în 1954 și asta a rămas, pentru multă vreme, literă de lege.
De când bărbații au preluat puterea în modă, femeia a redevenit un obiect care poartă haine
„Ne-am îndepărtat de momentul în care femeile erau principalii creatori de haine”, spune Dickinson.
„Odată cu asta, ne îndepărtăm și de perspectiva femeii, iar moda redevine despre femeia ca obiect care poartă haine, și nu despre femeia ca persoană autonomă care se mișcă prin lume în lucruri care au sens pentru viața ei”.
Și mai e o perspectivă a buzunarului, iar aceea e moda de lux vs. fast-fashion.
Dacă în moda de lux, nu este totul despre practicitate și eficiență, în fast-fashion, producătorii vor să facă lucrurile cât mai ieftin, iar asta înseamnă fără textile în plus, fără detalii complicate, asta chiar dacă la moda masculină buzunarul e intrinsec.
„Dacă vreau o schimbare, trebuie să o fac singură”
Discriminarea pe bază de buzunar a devenit atât de frustrantă, încât femeile au hotărât să rezolve singure problema, iar Julie Sygiel și-a fondat propria linie de haine, intitulată simplu și firesc: The Pocket Project.
„Cred că ce mă supără este că, chiar și la siluete care ar putea acomoda ușor buzunare, nu le avem sau primim unele minuscule.
Sunt atât de multe ținute pentru femei care ar putea avea buzunare mari.
Am realizat în cele din urmă că, dacă vreau o schimbare, trebuie să o fac singură și să creez rochii pe care să vreau să le port, cu buzunare mari”, spune Sygiel.
Buzunarul, mai ales în mediul de lucru, este despre statut și putere
Sygiel a observat un lucru atât de evident, încât prea puțini au reușit să-l identifice: mediul de lucru.
„Când intri într-o sală de conferințe, ca femeie care poartă o geantă, e aproape ca și cum ai fi oaspete în acel spațiu.
În schimb, un bărbat care intră în încăpere și are toate lucrurile în buzunare se simte foarte relaxat. Acesta e domeniul lui. Îmi plac gențile.
Mă ajută să car multe lucruri. Dar în anumite situații, e mai puternic să nu am una cu mine”, observă ea, cum nu se poate mai bine.
Între timp, afacerea cu buzunare a lui Julie înflorește.
În același timp și în aceeași lume în care discriminarea pe bază de buzunar nu moare, ci doar „se transformă”.