Procurorul General adjunct SUA: Protestele împotriva lui Trump ar putea fi investigate

Procurorul General adjunct SUA: Protestele împotriva lui Trump ar putea fi investigate

În cadrul unui interviu desfășurat marți, Todd Blanche a ridicat întrebarea dacă protestele cu care se confruntă președintele Trump sunt spontane sau sunt acțiuni coordonate.

„Dacă e vorba de un efort organizat de a provoca daune și teroare în Statele Unite, atunci există posibilitatea unor investigații”, a spus oficialul.

Declarațiile vin după ce președintele Trump a cerut procurorului general Pam Bondi să analizeze posibilitatea de a folosi legislația RICO împotriva celor implicați.

Blanche a subliniat că administrația nu vizează protestele pașnice, ci finanțarea și organizarea din spatele unor acțiuni care se transformă în violențe, inclusiv confruntările cu agenții ICE în contextul deportărilor.

Declarațiile au fost făcute pe fondul afirmațiilor Procurorului General, Pam Bondi despre discursului instigator la ură.

Bondi a afirmat că Departamentul de Justiție va ancheta persoanele implicate în instigarea la ură, pe fondul asasinării activistului conservator, Charlie Kirk, la o universitate din Utah.

Ulterior, aceasta a clarificat că se referea strict la mesaje ce incită la violență. Blanche a reafirmat această poziție: „Nu este vorba despre cuvintele folosite, ci despre amenințări directe cu violență și crimă, ceea ce nu putem tolera”.