Mărturia unei paciente cu schizofrenie: „Halucinațiile, nu apar dintr-o dată”

Schizofrenia este o afecțiune mintală gravă care afectează modul de a gândi, simți și comportamentul persoanelor și care poate da naștere unei combinații de halucinații, idei delirante și gânduri și comportamente dezorganizate, după cum o definesc experții de la Mayo Clinic. Halucinațiile pe care le au acești pacienți constau în a vedea lucruri sau a auzi voci pe care ceilalți nu le văd și nu le aud, iar ideile delirante sunt convingeri ferme despre lucruri care nu sunt adevărate, notează 20minutos.

Marea consecință a acestor „lumi paralele” este că persoanele cu schizofrenie tind să se deconecteze de realitate, ceea ce le îngreunează grav viața cotidiană. Tratamentul medicamentos, terapia și învățarea modului de a povesti propria experiență pentru a reorganiza viața sunt fundamentale. Mărturia în prima persoană a Rosei García (diagnosticată cu schizofrenie), în podcastul „Tenía la duda” al Judithei Tiral, ne ajută să înțelegem în ce constau aceste deliruri și în ce măsură pacienții le percep ca fiind reale.

„Halucinațiile, nu apar dintr-o dată”

Rosa Gómez își împărtășește povestea personală în podcast, iar astfel înțelegem mai bine în ce constă schizofrenia și de ce reacționează astfel persoanele care o au. „Mulți pornesc de la premisa că halucinațiile, piticul verde sau ființa cerească, apar dintr-o zi pe alta, dar lucrurile nu funcționează așa”.

Adaugă: „De fapt, ce se întâmplă este că creierul tău te condiționează treptat ca atunci când apare piticul tu să spui: «Vezi? Eu știam deja că existi». Am o istorie familială și personală, încă din copilărie, de când aveam 7 ani, care m-a adus la acest însoțitor, halucinația, care atunci îmi făcea companie, îi simțeam căldura, mă îmbrățișa. În realitate, era o chestiune de supraviețuire, o manieră de a evada din realitatea dură pe care o trăiam”.

Curios este că „halucinația, prin creierul tău, trebuie să te convingă că ceea ce vezi sau simți este real. De aceea își ia timp să te convingă, până când îl faci al tău și crezi că e normal”.

Importanța de a rupe tăcerea în schizofrenie

Rosa mărturisește că „a vorbi despre ceea ce ți se întâmplă când ai schizofrenie este foarte greu pentru că răscolești toată durerea. Chiar dacă nu ne place, de multe ori durerea curăță durerea, iar când reușești să vorbești e pentru că ai făcut o muncă mare de recuperare și împuternicire. Nu e nimic mai rău pentru noi decât să ne simțim obligați să rămânem în tăcere”.

Cât de incredibil ar părea, statisticile arată că una din cinci persoane va suferi vreun tip de abuz sexual înainte de a împlini 18 ani. „După ce am suferit abuz sexual în copilărie, am avut o depresie puternică și am stat un an întreg fără să ies din casă; petreceam ore și ore în cameră, privind tavanul. Atunci au început halucinațiile, în special cele de acompaniament: aveam o ființă, Urco, care mă însoțea și mă mângâia, deși există oameni care au halucinații care le fac rău și le cer să se rănească. Nu a fost cazul meu”.

Aceste deliruri apar „pentru că realitatea e mizeră și ai nevoie să construiești un alt loc. Îți dai seama că toate prieteniile tale, mediul tău, își urmează viața, dar tu te-ai oprit, ești parcă un zombie, un mort în viață”.

„Astăzi, după ce am trecut prin spitale de psihiatrie și am reușit să-mi ordonez viața, am interiorizat atât de mult halucinațiile încât nu le iau în seamă. Am luat medicație 5 ani în viața mea, mi-a folosit și am întrerupt tratamentul cu supraveghere profesională. Apoi am mai stat 7 ani și am profitat pentru a pune lucrurile la locul lor. Acum am o medicație pe care, când totul o ia razna, o pot lua ca să frânez. Pentru mine, când eram copil, a fi în viață era o povară grea. Acum îmi place să trăiesc”, spune Rosa.