Atenționare de călătorie emisă de MAE în urma unui atac cibernetic asupra aeroporturilor din Londra, Berlin și Bruxelles

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Federală Germania și Regatul Belgiei că, în noaptea de 19 spre 20 septembrie 2025, a avut loc un atac cibernetic care a afectat mai multe aeroporturi din Europa.
Pe listă sunt Heathrow (Londra), Berlin Brandenburg și Zaventem (Bruxelles).
MAE recomandă cetățenilor români să verifice situația zborurilor înainte de a se prezenta în aeroporturi.
Zboruri întârziate și anulate în cele mai aglomerate aeroporturi europene
Un atac cibernetic care a vizat un furnizor de servicii pentru sistemele de check-in și îmbarcare a perturbat operațiunile în mai multe aeroporturi europene importante, inclusiv Heathrow din Londra, Bruxelles și Berlin, provocând întârzieri și anulări de zboruri, au declarat operatorii.
Atacul a făcut ca sistemele automate să devină inoperabile, permițând doar proceduri manuale de check-in și îmbarcare, potrivit Aeroportului Bruxelles.
„Acest lucru are un impact major asupra programului de zboruri și, din păcate, va provoca întârzieri și anulări de zboruri”, a declarat operatorul într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.
„Furnizorul de servicii lucrează activ la această problemă și încearcă să o rezolve cât mai repede posibil”.
Heathrow a avertizat, de asemenea, cu privire la întârzierile cauzate de „o problemă tehnică” la un furnizor terț, potrivit Reuters.