Vreme mai caldă decât normalul în următoarele patru săptămâni. Ploi puține în majoritatea regiunilor

Săptămâna 27 octombrie – 3 noiembrie
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice și nord-estice.Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și local în centrul și estul teritoriului, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Săptămâna 3 – 10 noiembrie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare la nivelul întregii țări.
Săptămâna 10 – 17 noiembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în regiunile nord-estice, iar în rest va fi ușor deficitar.
Săptămâna 17 – 24 noiembrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.
