Fiul fostului campion mondial la box profesionist Adrian Diaconu îi calcă pe urme ”Rechinului”: „Este alegerea lui și îl susțin!”

Fiul fostului campion mondial la box profesionist Adrian Diaconu îi calcă pe urme ”Rechinului”: „Este alegerea lui și îl susțin!”

 

Totul s-a întâmplat cu un an în urmă când Eric Diaconu a luat decizia de a lua drumul spre sala de box. „Eu nu am știut nimic. La un moment dat mi-a trimis un video. Aflasem doar că merge cu un coleg la sală, dar nu știam că face box de performanță”, a precizat Adrian Diaconu în exclusivitate pentru Mediafax.

Legendarul pugilist ne-a mărturisit că a purtat o discuție cu fiul său pe marginea acestei alegeri.

„L-am întrebat dacă este conștient ce muncă îl așteaptă, ce sacrificii ar urma să facă, dacă înțelege ce înseamnă cu adevărat ideea sport de înaltă performanță. Mi-a spus că vrea să meargă mai departe și să ajungă un campion. Zilele trecute a avut primul meci. Am văzut la el multă determinare, bărbăție, putere de luptă. Eu îl voi susține cu tot ceea ce are nevoie”, a mai adăugat marele campion pentru Mediafax.

Eric Diaconu, fiului fostului campion mondial la box Adrian ”Rechinul” Diaconu

În familia Diaconu a existat însă și o voce extrem de importantă care nu a fost deloc de acord cu decizia lui Eric. Cea a Adinei Diaconu, soția lui Adrian. „Adina nici nu vrea să audă ca fiul nostru să facă box. Ea știe ce a trăit tot timpul lângă mine în perioada când eram sportiv de performanță. Știe câte sacrificii uriașe am făcut pentru a ajunge să am succes și tocmai de aceea s-a împotrivit. Dar în final a înțeles că este o decizie pe care nu o poate schimba”, ne-a mai declarat ”Rechinul”.

Cine e Adrian Diaconu

Adrian Diaconu a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000 la categoria mijlocie.

Rezultatele olimpice sunt:

Victorie cu Abdelghani Kinzi (Algeria) 19-9
Victorie cu Jitender Kumar (India) 12-3
Înfrângere cu Jorge Gutierrez (Cuba) KO 1

După Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, Diaconu a trecut la boxul profesionist. El a devenit campion mondial WBC la categoria semigrea după o victorie prin decizie unanimă cu Chris Henry la Sala Polivalentă din București în aprilie 2008.

Apoi și-a apărat centura împotriva canadianului Jean Pascal, pierzând meciul, dar și revanșa ulterioară, ambele la puncte. Ultima luptă a fost cu Chad Dawson pe data de 21 mai, 2011, înfrângere prin decizie unanimă.