Șeful Corpului de Control de la Casa de Sănătate Maramureș și lider AUR ar fi fost prins drogat

Șeful Corpului de Control de la Casa de Sănătate Maramureș și lider AUR ar fi fost prins drogat

Șeful Corpului de Control de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș, Adrian Crăciun, are dosar penal după ce ar fi fost prins drogat la volan de polițiști, a declarat o sursă G4Media.ro.

„(…) dosarul menționat de dumneavoastră în solicitare nu este unul mediatizat sau de interes public”, a transmis către G4Media.ro Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare. În același context, conform unei adrese oficiale, Casa de Sănătate Maramureș a comunicat că „ulterior producerii incidentului rutier, funcționarului public în cauză i-au fost atribuite alte responsabilități în cadrul instituției, care nu implică activități de control la furnizorii cu care aceasta are relații contractuale”.

„Deoarece nu mai are dreptul de a conduce”, a explicat decizia directorul Casei, Adrian Mădăras.

Adrian Crăciun – membru AUR Maramureș

Adrian Crăciun este unul dintre membrii marcanți ai Organizației Județene AUR Maramureș, fost vicepreședinte și candidat la parlamentare anul trecut din partea acestei formațiuni politice. Pe contul său de Facebook, acesta a postat mai multe fotografii în care apare alături de președintele AUR, George Simion. Contactat de G4Media.ro, Crăciun a declarat că „nu comentez pe fond până la finalizarea expertizei și comunicarea concluziilor oficiale”, susținând că nu consumă droguri. „Și, în mod categoric, nu conduc sub influența niciunei substanțe”.

O sursă G4Media.ro a dezvăluit faptul că Adrian Crăciun, șeful Corpului de Control din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Maramureș a fost prins la volan sub influența drogurilor de către polițiștii din județ. Contactat de G4Media.ro, Crăciun a declarat:

„Am fost implicat într-un eveniment rutier pe 6 iunie 2025. Potrivit declarațiilor existente la dosar, persoana vătămată a pătruns pe carosabil printr-un loc nepermis, în fugă și fără să se asigure, ieșind dintre autoturisme. Testele rapide la alcool și salivă au fost negative; ulterior s-au recoltat probe biologice conform procedurii legale. Am cooperat cu organele de cercetare, iar cauza este în curs: procurorul a dispus reexaminarea probelor și stabilirea eventualei influențe. În aceste condiții, nu comentez pe fond până la finalizarea expertizei și comunicarea concluziilor oficiale.”

Crăciun neagă acuzațiile

Întrebat dacă este consumator de droguri, Crăciun a susținut că „Nu. Și, în mod categoric, nu conduc sub influența niciunei substanțe.”

„Cercetarea condițiilor de producere a accidentului rutier este efectuată de organele judiciare abilitate, care vor stabili persoana sau persoanele vinovate în acest caz”, a fost poziția CJAS Maramureș față de situația angajatului său.

Prevalându-se de prevederile GDPR, Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș a refuzat să ofere orice detaliu despre incident, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a comunicat că, „având în vedere caracterul nepublic al procedurii în timpul urmăririi penale”, precum și a faptului că „dosarul menționat de dumneavoastră în solicitare nu este unul mediatizat sau de interes public”, nu poate răspunde întrebărilor G4Media.ro pe marginea incidentului sau calității lui Crăciun în dosarul penal, deoarece „comunicarea informațiilor solicitate ar afecta dreptul la un proces echitabil și bunul mers al urmăririi penale.”

CJAS i-a atribuit alte responsabilități lui Adrian Crăciun

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a transmis că „Ulterior producerii incidentului rutier, funcționarului public în cauză i-au fost atribuite alte responsabilități în cadrul instituției, care nu implică activități de control la furnizorii cu care aceasta are relații contractuale. În cazuri excepționale, determinate de lipsa de personal la nivelul structurii de control (concedii de odihnă), acesta este angrenat în astfel de activități”.

Contactat pentru a motiva decizia de a-i lua atribuțiile lui Crăciun, directorul CJAS, Adrian Mădăras, a explicat că aceasta a fost luată din cauză că subordonatul său nu mai are dreptul de a conduce un autovehicul ca urmare a dosarului penal în care este implicat.

„În ceea ce privește retragerea unor atribuții, măsura este administrativă și temporară, dispusă până la finalizarea anchetei poliției/parchetului, pentru buna desfășurare a activității instituției. O respect și îmi desfășor activitatea conform noilor atribuții; această măsură nu anticipează soluția organelor judiciare”, a declarat Crăciun.

Politicianul, sancționat de CJAS

Din răspunsul CJAS Maramureș mai reiese că, pe data de 29 septembrie 2025, lui Crăciun i-a fost aplicată sancțiunea „mustrare scrisă”. Atât Casa, cât și Crăciun au afirmat că această sancțiune nu are legătură cu evenimentul rutier. „A avut un alt temei și a fost deja contestată în instanță”, a spus Crăciun.

Membru AUR, Crăciun a făcut parte din conducerea filialei Maramureș, fiind candidat de pe poziția 3 la alegerile parlamentare de anul trecut. „Nu mai fac parte din conducerea filialei AUR Maramureș și nu mai am calitatea de vicepreședinte din decembrie 2024. Activitatea mea profesională este separată de orice calitate politică odată cu reîntoarcerea la CAS Maramureș începând cu 01.03.2025 după o perioada de suspendare de 1 an.”

Pe 10 octombrie 2025, într-un dosar depus la o instanță din Maramureș de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, procurorii cer unui complet de judecată confirmarea renunțării la urmărire penală, intimat fiind Partidul AUR, reprezentantul formațiunii politice în această speță fiind Adrian Crăciun.

Pe contul său de Facebook, Crăciun a menționat că a absolvit în 2011 Facultatea de Drept de la Universitatea Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca și se prezintă astfel: „Jurist cu 12 ani de experiență la Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș, specializat în controlul și eficientizarea serviciilor medicale. Susțin transparența, integritatea și valorile naționale pentru un viitor mai bun.”