Ianis Hagi: Presiunea este o binecuvântare. Am trăit cu ea încă din copilărie

„Presiunea este o binecuvântare și trebuie căutată. Pentru că ea te face mai bun și te obligă să reacționezi rapid. Am avut această presiune de mic, vrând-nevrând, și am reușit să o iau asupra mea. Mă simt bine când presiunea este pe umerii mei”, a afirmat Hagi.
Fotbalistul a recunoscut că atât la echipa națională, cât și în Turcia, la Alanyaspor, se află sub un nivel ridicat de așteptări, alimentat și de comparațiile cu tatăl său, Gheorghe Hagi.
„Da, există presiune în plus. E normal, dar o accept. Presiunea m-a ajutat să cresc”, a spus mijlocașul.
Mijlocașul de 27 de ani a recunoscut că experiența acumulată îl face mai matur și mai echilibrat.
„Simt că am devenit mai matur. Prin experiență. Până la urmă sunt în al 11-lea sezon. Chiar dacă am 27 de ani, am 11 sezoane la seniori. Clar, am crescut și am devenit mai matur, însă simt că nu am ajuns la final. Am încă multe de învățat, dar accept procesul”, a mai spus Ianis Hagi.
Legat de echipa națională și șansele de calificare ale tricolorilor la Cupa Mondială, Hagi a afirmat: „Orice senzație pe care o avem, mergem 100% în direcția asta și apoi vedem unde vom termina. Însă, cred că ne putem califica”.
„Pentru mine, revenirea la echipa națională a însemnat enorm. Mereu am fost tipul care să joace pentru echipă, să ajut, indiferent de situație. Și mă bucur că am avut acele performanțe pe teren, acele reușite. Însă, pentru mine, a ajuta echipa națională înseamnă mult mai mult decât un gol sau pasă de gol. Și, indiferent că se văd rezultatele pe teren sau nu, mereu vin deschis cu gândul să ajut echipa”, a încheiat Hagi.
Echipa națională a României se pregătește pentru ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Tricolorii vor juca sâmbătă, de la ora 21:45, contra Bosniei și Herțegovina, pe Stadionul Bilino Polje din Zenica, iar marți, 18 noiembrie, vor înfrunta San Marino, pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești.
Austria conduce grupa H, cu 15 puncte, urmată de Bosnia și Herțegovina, cu 13 puncte, în vreme ce România se află pe locul 3, cu 10 puncte.
La Cupa Mondială de anul viitor se califică direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare, în timp ce locurile 2, alături de cele mai bune 4 câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, vor disputa două jocuri de baraj pentru ultimele patru locuri europene disponibile.
