Precizări privind premierea elevilor sportivi de către Ministerul Educației și Cercetării

Ministerul Educației și Cercetării clarifică informațiile apărute în spațiul public referitoare la premierea elevilor sportivi. Modalitatea de premiere nu a suferit modificări față de anii anteriori, pentru a asigura continuitate și predictibilitate în susținerea performanței sportive școlare.
Ca și în anii trecuți, elevii care obțin premii la competițiile sportive internaționale sunt recompensați de Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), în conformitate cu legislația în vigoare.
Astfel, MEC, prin FSSU, va premia elevii medaliați care au făcut parte din delegația oficială înscrisă la Gimnaziada U15, aceștia fiind selectați de federațiile sportive naționale pe baza protocoalelor de colaborare existente.
Perspective pentru extinderea premiilor
Ministerul menționează că, în viitor, odată cu stabilizarea situației financiar-bugetare a țării, există posibilitatea analizării unei extinderi a categoriilor de premii pentru elevii participanți la competiții internaționale. În prezent însă, acest lucru nu este fezabil, iar menținerea nivelului de susținere din anii anteriori reprezintă o decizie realistă și echilibrată.
