Hamas își reia controlul în Gaza: schimbă guvernatori, impune taxe și crește impozitele palestinienilor

Gruparea își extinde controlul în Gaza prin măsuri administrative care afectează direct populația deja greu încercată. În ultimele săptămâni, Hamas a impus taxe pe importuri, a majorat impozitele și a introdus controale stricte asupra bunurilor care intră în enclavă. Comercianții sunt supuși verificărilor și penalizărilor impuse de Hamas, prezentate oficial drept măsuri pentru reglarea prețurilor, dar percepute de locuitori ca o formă suplimentară de presiune.
După încetarea focului instituită în luna octombrie, gruparea islamistă s-a reinstalat rapid în zonele din care armata israeliană s-a retras. Membrii Hamas au preluat din nou controlul și au ucis zeci de palestinieni pe care i-au acuzat de colaborare cu Israelul sau de alte infracțiuni, potrivit Times of Israel.
Hamas controlează prețurile
Deși comunitatea internațională cere ca Hamas să renunțe la arme și la conducerea Gazei, marile puteri nu au ajuns încă la un acord privind cine ar trebui să preia administrarea teritoriului după retragerea grupării.
Importatorii locali spun că Hamas nu a revenit la taxarea completă, însă membrii săi „văd și înregistrează totul”, verifică rutele de transport și opresc camioanele pentru a-i chestiona pe șoferi despre transport. Prețurile sunt încă mult mai mari decât înainte de război, iar oamenii se plâng că nu au bani: „Nu există venituri, condițiile sunt dificile, viața e grea și se apropie iarna. Iar prețurile sunt ridicate”.
Gruparea islamistă neagă acuzațiile
Hamas respinge acuzațiile privind majorarea taxelor. Ismail Al-Thawabta, șeful biroului media, insistă că relatările despre taxarea combustibilului și a țigărilor „sunt inexacte” și că autoritățile îndeplinesc doar „sarcini umanitare și administrative urgente”. El susține că gruparea este pregătită să predea puterea unei administrații tehnocrate: „Scopul nostru este ca tranziția să decurgă fără probleme”.
Totuși, analiștii indică o realitate diferită. „Cu cât comunitatea internațională așteaptă mai mult, cu atât Hamas devine mai înrădăcinat”, consideră Ghaith al-Omari, de la Washington Institute, explicând că Hamas încearcă să demonstreze că este indispensabil.
SUA spune că Hamas nu va guverna în Gaza
Departamentul de Stat al SUA a reacționat ferm la relatările privind noile taxe: „Acesta este motivul pentru care Hamas nu poate și nu va guverna în Gaza”, a transmis un purtător de cuvânt. El a menționat că un guvern de tranziție poate fi instituit imediat ce ONU va aproba planul președintelui Donald Trump. Proiectul Trump pentru Gaza prevede formarea unei autorități de tranziție, trimiterea unei forțe multinaționale de securitate, dezarmarea Hamas și începerea reconstrucției în enclavă.
„Este clar că vrea să guverneze”
Între timp, rivalitățile interne au complicat și mai mult situația. Fatah – principala facțiune a Autorității Palestiniene și rivalul istoric al Hamas – acuză gruparea islamistă că își securizează poziția pentru a rămâne la putere: „Hamas profită de întârzierile planului pentru a-și consolida conducerea. Este clar că vrea să continue să guverneze și va continua până când va exista un guvern alternativ”.
În lipsa unei autorități alternative, Hamas continuă reorganizarea: a numit noi guvernatori și a înlocuit liderii săi decedați. Salariile aparatului administrativ, plătite inclusiv pe durata războiului, au fost uniformizate la 1.500 de shekeli lunar, aproximativ 450 de dolari.
Prețurile se schimbă „ca la bursă”
Pentru locuitorii enclavei, condițiile rămân dramatice, chiar dacă ajutorul umanitar a crescut după încetarea focului. Prețurile fluctuează „ca la bursă”, după cum descriu situația localnicii, iar cei mai mulți dintre palestinieni se întreabă cât timp va mai trece până la instaurarea unui guvern capabil să le ofere stabilitate.
