Parlamentarii dezbat două moțiuni simple AUR împotriva miniștrilor Transporturilor și Energiei

Senatul va dezbate luni, de la ora 16:00, moțiunea simplă intitulată „Calea ferată a pierdut trenul”, inițiată de senatorul Petrișor-Gabriel Peiu în numele Alianței pentru Unirea Românilor. Documentul, semnat de o pătrime dintre senatori, acuză degradarea severă a sistemului feroviar românesc și responsabilizează direct actuala conducere politică a Ministerului Transporturilor, precum și premierul Ilie Bolojan.
Moțiunea pornește de la scandalul în care un om de afaceri ar fi oferit o mită de 1,5 milioane de euro președintelui PNL Vaslui, Mihai Barbu, pentru a obține o audiență la premierul Bolojan. Autorii susțin că Barbu, un apropiat al structurilor feroviare, ar fi fost promovat în funcții-cheie de miniștri PSD, deși nu ar avea calificările necesare. Acesta a condus, succesiv, CFR Călători, Metrorex, Compania de Telecomunicații CFR și, în prezent, Autoritatea de Reformă Feroviară.
Moțiunea punctează că, în 2024, trenurile de călători au circulat cu o viteză medie puțin peste 40 km/h, iar transportul de marfă cu doar 17 km/h, cifre care plasează România pe penultimul loc în Uniunea Europeană.
Documentul acuză întârzieri majore în implementarea proiectelor finanțate prin PNRR și PT 2021-2027, în valoare totală de peste 5,7 miliarde de euro.
Printre proiectele întârziate se numără modernizarea liniilor feroviare Curtici-Simeria, Brașov -Simeria, Cluj-Episcopia Bihor și Caransebeș-Timișoara -Arad, toate cu stadii de execuție mult sub termenele contractuale. Sunt vizate și achizițiile de material rulant, unde livrarea ramelor Alstom și PESA este întârziată cu peste doi ani. Documentul critică și funcționarea Autorității de Reformă Feroviară, despre care inițiatorii afirmă că este „o mostră de birocrație excesivă”, și punee sub semnul întrebării modul în care au fost gestionate licitațiile, inclusiv excluderea producătorilor chinezi, o decizie declarată nelegală de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Moțiunea cere adoptarea unei strategii naționale de dezvoltare a transportului feroviar, menținerea finanțării actuale, sancționarea companiilor care întârzie proiectele, sprijinirea producătorilor români de material rulant și realizarea unui coridor feroviar strategic Galați-Siret-Constanța, necesar pentru fluxurile comerciale către Ucraina și pentru protejarea Deltei Dunării.
De asemenea, deputații vor discuta moțiunea simplă „România în beznă- falimentul programat al sistemului energetic național”, depusă de același grup parlamentar împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan.
Demersul susține că sistemul energetic național se află într-o stare „critică” și că politicile din ultimii ani ar fi condus la „reducerea rezervelor sincrone și la creșterea riscului de blackout”.
Documentul acuză închiderea sau oprirea temporară a unor capacități energetice, inclusiv unități termo, hidro și nuclear precum și dependența tot mai mare de producția nesincronă, în special solară și eoliană, fără un sistem adecvat de stocare.
Potrivit moțiunii, prețurile la energie, raportate la puterea de cumpărare, se numără printre cele mai ridicate din UE, iar absorbția fondurilor europene în domeniu este „sub media europeană”.
Inițiatorii cer redeschiderea și modernizarea capacităților sincrone, investiții în stocare și definirea unei strategii energetice naționale „coerente și adaptate nevoilor României”.
