Unde s-ar putea întâlni Trump și Putin / Un deputat ucrainean știe și explică de ce

Aleksander Dubinsky, deputatul ucrainean care a fost jurnalist și blogger, înaintează pe Telegram ideea că Trump și Putin s-ar putea întâlni, în cele din urmă, dar nu în Budapesta, ci la Minsk.
Reprezentantul Ucrainei spune că relaxarea presiunii sancțiunilor impuse de Statele Unite asupra Belarusului justifică întâlnirea de la Minsk.
Dubinsky mai spune că, în opinia sa, președintele belarus, Alexandr Lukașenko, este un partener de negocieri mai potrivit pentru americani decât liderul ucrainean Volodimir Zelensky.
Informații de context
Reamintim, pe 13 decembrie, trimisul special al președintelui SUA în Belarus, John Coale, a anunțat că SUA va ridica sancțiunile asupra potasei (îngrășăminte bazate pe săruri de potasiu) din Belarus.
La scurtă vreme după acest anunț, mai multe mass-media oficiale și ONG-uri din Belarus au anunțat eliberarea a 123 de deținuți politici, printre care laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiațki și opozanta Maria Kolesnikova, potrivit AP.
„Acesta este un pas foarte important din partea SUA. Pe măsură ce relațiile se normalizează, tot mai multe sancțiuni vor fi ridicate”, a spus atunci Coale.
