Armata americană a lovit alte două ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în Pacific: cinci morți

Armata americană a lovit alte două ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în Pacific: cinci morți

În total, cel puțin 104 persoane au fost ucise până în prezent în urma atacurilor americane asupra unor ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri, atacul de joi fiind al treilea de acest tip din această săptămână, conform CNN.

Loviturile au fost efectuate pe 18 decembrie, la ordinul secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, asupra a două ambarcațiuni aflate în ape internaționale, a transmis Comandamentul Sudic al SUA. Potrivit SOUTHCOM, navele „se deplasau pe rute cunoscute de trafic de droguri” din estul Oceanului Pacific.

SOUTHCOM a precizat că cinci persoane au fost ucise în atacuri și că „niciun militar american nu a fost rănit”.

 

Luni, armata americană a ucis opt persoane în urma unor lovituri asupra a trei ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în estul Oceanului Pacific, iar miercuri alte patru persoane au murit într-un atac asupra unei singure ambarcațiuni.

Statele Unite și-au intensificat în ultimele luni acțiunile militare în America de Sud, cu accent pe Venezuela, țară pe care președintele Donald Trump a acuzat-o că ar fi „furat” Statelor Unite „petrol, teritorii și alte active”.

Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, i-a răspuns lui Trump miercuri, acuzând Statele Unite că urmăresc o schimbare de regim, precum și preluarea controlului asupra teritoriului și resurselor Venezuelei.