Administrația Trump a deschis un canal neoficial de comunicare cu Belarus. Ce interes personal are Lukașenko

Statele Unite au desfășurat, în ultimele luni, o serie de tratative neoficiale cu unul dintre cele mai închise și represive regimuri din lume, cel al lui Aleksandr Lukașenko, aliat apropiat al Moscovei. Intermediarul acestor discuții a fost avocatul John P. Coale, cunoscut pentru legăturile sale cu Donald Trump, care a acționat ca emisar într-o încercare de a explora o strategie mai amplă de apropiere diplomatică. Aceasta ar putea influența inclusiv poziția Rusiei pe scena internațională, arată WSJ.
În centrul negocierilor s-a aflat Lukașenko, aflat la conducerea Belarusului de peste douăzeci de ani, care a solicitat reducerea sancțiunilor și sprijin tehnic pentru aviația de stat.
Prizonierii politici: elementul-cheie al înțelegerii
Ca urmare a acestor discuții, autoritățile belaruse au eliberat peste 250 de prizonieri politici, printre care cetățeni americani și personalități ale opoziției, inclusiv laureatul Nobel pentru Pace Ales Bialiatski. Gestul este considerat una dintre cele mai ample eliberări de acest tip din Europa de Est în ultimele decenii.
Răspunsul Washingtonului a fost ridicarea unor sancțiuni importante asupra industriei de potasiu. Aceasta fiind esențială pentru economia belarusă. De asemenea s-a aprobat și livrarea de piese pentru aeronave Boeing utilizate de compania Belavia.
Lukașenko: diplomație cu accente personale
Relatările indică faptul că negocierile au avut momente neconvenționale. În cadrul unei cine oficiale la Minsk, Lukașenko s-a interesat de scăderea în greutate a emisarului american. Acesta i-a menționat un tratament injectabil produs în SUA, numit Zepbound. Autoritățile americane au luat în considerare chiar și posibilitatea de a facilita accesul liderului belarus la acest medicament.
John Coale a descris această abordare drept specifică stilului promovat de Trump. El crede în construirea de relații directe, chiar și cu lideri controversați, dacă aceasta servește obiectivelor politice.
Washingtonul urmărește ca exemplul Belarusului să transmită un semnal puternic către Vladimir Putin. În acest fel, concesiile economice ar putea fi negociate în schimbul unor acțiuni concrete. Inclusiv în direcția încetării războiului din Ucraina. Având în vedere apropierea lui Lukașenko de Kremlin, acesta ar putea deveni un intermediar neoficial în relația dintre cele două puteri.
Europa, reacții împărțite
Eliberarea prizonierilor a fost salutată. Totuși, opoziția belarusă și mai mulți aliați europeni avertizează asupra riscurilor unei apropieri de un regim cunoscut pentru represiune, fraude electorale și folosirea migrației ca instrument de presiune politică.
Criticii susțin că acest tip de înțelegere ar putea încuraja un ciclu periculos, în care persoane sunt arestate și apoi folosite ca monedă de schimb. Pentru Washington, însă, dosarul Belarus reprezintă un test diplomatic cu implicații majore pentru relația cu Rusia și securitatea Europei.
