Portocalele, lămâile si clementinele pe masa Parlamentului. Propunere a unui deputat de schimbare a etichetării

Portocalele, lămâile si clementinele pe masa Parlamentului. Propunere a unui deputat de schimbare a etichetării

Lucian Nicolae Andrușcă, deputatul PSD în Parlamentul României, a depus, în 22 decembrie, un proiect de lege care solicită „Transparenţa şi informarea corectă a consumatorilor în procesul de comercializare a citricelor destinate consumului uman”, potrivit proiectului publicat pe site-ul Senatului. 

Inițiativa legislativă propune ca românii să fie informați atunci când cumpără citrice din magazine. Vânzătorii ar trebui să respecte standardele de comercializare la nivelul UE, care presupun și obligaţiile de informare şi prezentare a produselor la punctul de vânzare către consumatorul final.

Astfel, citricele care nu îndeplinesc standardele corespunzătoare vor fi etichetate distict. Aceste etichete vor cuprinde categoria categoria reală de calitate; calibrul sau dimensiunea, dar și menţiunea „produs sub standardul comercial uzual”. 

Astfel potrivit proiectului de lege vânzarea portocalelor, mandarinelor sau a lămâilor care nu respectă aceste reglementări va fi interzisă.

Citricele de calitate inferioară, expuse separat în magazine

Produsele de o calitate inferioară vor fi expuse separat pe rafturile magazinelor, față de citricele de calitatea 1. Produsele de calitate mai slabă se vor expune „în spaţii delimitate şi semnalizate distinct, astfel încât consumatorul să poată face o alegere informată”, se arată în proiectul de lege inițiat de deputat. 

De asemenea, noul proiect interzice și schimbarea destinației citricelor care au fost aduse în țară cu scopul de a fi procesate industrial. Acestea nu vor mai putea fi vândute la raft pentru consum.

Potrivit proiectului inițiat, dacă operatorii economici încalcă aceste prevederi, vor fi sancționați cu amendă de la 50.000 Iei la 500.000 lei, raportată la cifra de afaceri. 

În cazul în care neregulile se vor repeta, firmele care încalcă aceste prevederi s-ar putea alege cu suspendarea temporară a activității de comercializare a fructelor.

Proiectul se află momentan în dezbatere.