Cifra importantă pe care toți părinții trebuie să o rețină: 50 de respirații pe minut la copiii răciți

Sfaturile au fost oferite pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii.
„Primul număr relevant pentru bolile de sezon cu febră și tuse este: 50 respirații pe minut Vă rog foarte mult să rețineți acest număr”, a transmis medicul Mihai Craiu pe FB.
Specialistul a explicat când trebuie părinții să-i ducă pe copiii răciți la spital.
„Dacă vorbim de un copil mic, răcit, care are detresă respiratorie și respiră cu o frecvență mai mare decât 50 respirații pe minut, atunci trebuie să mergeți la spital! Dacă are doar muci în nas, tuse și febră, care scade după administrarea de antitermice, atunci este bine să aveți răbdare 2-3 zile, desfundând nasul și hidratând generos copilul (dacă este un sugar fără alte boli preexistente)”, a adăugat Mihai Craiu.
Medicul Mihai Craiu, despre vizita la UPU
Nu este prima dată când medicul Mihai Craiu oferă astfel de sfaturi. Tot pe rețeaua de socializare, Craiu a explicat că „sunt necesare mai mult de două zile de la debutul răcelii cu ascensiuni febrile până apar modificări în hemogramă.”
Altfel spus, vizita într-un UPU superaglomerat este inutilă dacă abia a început o răceală „normală”. În plus, crește riscul unei noi îmbolnăviri prin contactul cu alți copii aflați la spital.
„Dragi părinți chiar nu este bine să așteptați 5-6 ore lângă alți copii bolnavi, doar pentru că dumneavoastră vă este frică, sau pentru că aveți mâine bilete de avion, sau o petrecere importantă. Copilul dumneavoastră, care are febră de 4, 6 sau 12 ore, nu o să aibă niște modificări semnificative în numărul de leucocite sau în formula leucocitară – încă odată, pentru copiii obișnuiți fără comorbidități! Nici măcar corelația cu valorile CRP (proteina C reactivă) nu aduce informații suplimentare în primele 1-2 zile. De la Urgențe nu veți pleca (probabil…) decât cu o altă boală împrumutată de la cei 20 de copii bolnavi, aflați în așteptare în zona de triaj”, a transmis Mihai Craiu.
Concluzia este că vizita la UPU este necesară doar cu un copil care are febră și alte semne de boală.
„Mergeți zilele acestea la UPU doar cu un copil care are febră și alte semne de gravitate (respirație dificilă, vărsături frecvente, cianoză sau afectarea stării de conștiență). Dacă este de obicei un copil sănătos! Pentru că medicul dumneavoastră o să vă poată spune lucruri relevante doar prin examen clinic. Analizele normale nu spun nimic!! Ele pot fi acum normale pentru că sunt recoltate prea repede”, a precizat Mihai Craiu.
