Haos și gloanțe în Minneapolis. Un agent ICE a împușcat un bărbat, protestatarii atacă vehiculele federale

Haos și gloanțe în Minneapolis. Un agent ICE a împușcat un bărbat, protestatarii atacă vehiculele federale

Potrivit Minnesota Star Tribune, bărbatul a fost împușcat în picior după o urmărire în trafic în nordul orașului.

Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a confirmat că agentul ICE a tras „focuri defensive” după ce ar fi fost atacat cu o lopată. Atât suspectul, cât și ofițerul se află în prezent internați în spital. Martorii oculari au declarat că au auzit mai multe focuri de armă după ce bărbatul și-a oprit mașina în fața locuinței sale.

Potrivit surselor citate de presa locală, familia bărbatului a ieșit din casă și a încercat să împiedice agenții federali, folosind lopeți, ceea ce a dus la escaladarea conflictului. Fox News și Sky News au relatat că bărbatul ar fi un imigrant din Venezuela, vizat de o operațiune ICE.

Reprezentanții orașului Minneapolis au confirmat pe platforma X că sunt la curent cu rapoartele privind incidentul în care au fost implicați agenți federali.

Reacții politice și acuzații dure

Primarul din Minneapolis, Jacob Frey, a criticat dur comportamentul agenților ICE, calificându-l drept „dezgustător și intolerabil”. El a făcut apel la calm și i-a îndemnat pe protestatari să se întoarcă acasă, afirmând că „nu putem combate haosul cu și mai mult haos”.

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a cerut administrației Trump să „pună capăt acestei ocupații”, acuzând o campanie de brutalitate organizată împotriva locuitorilor statului. Walz a încurajat protestele pașnice și documentarea acțiunilor agenților federali.

Proteste și violențe după moartea lui Renee Good

Noul incident armat din Minneapolis vine la doar o săptămână după ce o femeie de 37 de ani, Renee Good, a fost împușcată mortal de un agent ICE în timpul unei operațiuni de deportare. Uciderea ei a declanșat proteste masive în oraș și în alte zone ale țării.

Miercuri seară, câteva sute de demonstranți s-au confruntat cu forțele de ordine, fiind folosite substanțe iritante și grenade acustico-luminioase. Unele vehicule ICE au fost vandalizate.

Președintele Donald Trump a anunțat că va tăia finanțarea federală pentru statele care includ orașe-sanctuar ce refuză să coopereze cu autoritățile federale în aplicarea legilor imigrației. DHS i-a acuzat pe liderii locali din Minnesota că încurajează rezistența organizată împotriva ICE.

Autoritățile continuă ancheta privind incidentul armat, în timp ce tensiunile dintre comunitate, protestatari și agenții federali rămân extrem de ridicate.