Washington Post: Pentagonul pregătește 1.500 de militari pentru o posibilă desfășurare în Minnesota

Washington Post: Pentagonul pregătește 1.500 de militari pentru o posibilă desfășurare în Minnesota

Pentagonul a ordonat celor 1.500 de militari americani în serviciu activ să se pregătească pentru o posibilă desfășurare în Minnesota, au transmis Washington Post și Reuters.

Armata a plasat unitățile în stare de pregătire. Acestea vor fi trimise în misiune în cazul în care violențele nu se vor opri, au mai transmis jurnaliștii americani care au citat surse din domeniul apărării.

Militarii care ar putea fi trimiși în Minnesota fac parte din două batalioane de infanterie ale Armatei SUA ale Diviziei a 11-a Aeropurtată, cu sediul în Alaska.

Pentagonul și Casa Albă nu au comentat.

Pentagonul pregătește militari, tensiunea crește în Minnesota

Tensiunea este uriașă în Minneapolis, cel mai mare oraș din Minnesota, după ce un agent ICE a împușcat-o mortal pe Renee Good pe 7 ianuarie. Americanca în vârstă de 37 de ani a fost împușcată în timpul unei operațiuni de deportare.

Ulterior, președintele american Donald Trump a amenințat statul Minnesota cu o lege care permite intervenția armatei. El îi acuză pe „politicieni corupți” din stat că îi instigă la revolte pe oameni.

Donald Trump a trimis mesajul joi pe propria rețea de socializare Truth Social.

„Dacă politicienii corupți din Minnesota nu respectă legea și nu îi împiedică pe agitatorii și insurgenții profesioniști să atace patrioții din I.C.E., care încearcă doar să-și facă treaba, voi institui Legea insurecției, pe care mulți președinți au făcut-o înaintea mea, și voi pune rapid capăt parodiei care are loc în acel stat cândva măreț. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme”, a scris președintele Donald Trump.

Legea invocată de Donald Trump oferă autorităților o putere crescută în ceea ce privește utilizarea armatei și a resurselor militare pentru a menține ordinea.

Trump vs. autoritățile locale

Primarul din Minneapolis, Jacob Frey, a criticat dur comportamentul agenților ICE, calificându-l drept „dezgustător și intolerabil”. El a făcut apel la calm și i-a îndemnat pe protestatari să se întoarcă acasă, afirmând că „nu putem combate haosul cu și mai mult haos”.

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a cerut administrației Trump să „pună capăt acestei ocupații”, acuzând o campanie de brutalitate organizată împotriva locuitorilor statului. Walz a încurajat protestele pașnice și documentarea acțiunilor agenților federali.