Explozie și incendiu într-o plăcintărie din Gherla. Unitatea a fost distrusă, pagube sunt și la blocurile din vecinătate

O explozie și un incendiu s-au produs într-o plăcintărie aflată lângă un bloc din Gherla. ISU Cluj a transmis că pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin pe strada Dragoș Vodă din municipiul Gherla, „unde s-a produs un incendiu urmat de o explozie la o butelie, fiind distrusă o plăcintărie.”
Nu sunt victime, însă plăcintăria de aproximativ 10 metri pătrați este distrusă. De asemenea, la o primă evaluare, sunt înregistrate pagube la geamurile unor imobile situate în imediata apropiere, au mai transmis cei de la ISU.
Se pare că incendiul a izbucnit din cauza unei aeroterme. Totodată, în interior se afla o butelie care a explodat.
