Căutări contracronometru în Gherla: copil căzut în râul Someș, pompierii și scafandrii intervin

Căutări contracronometru în Gherla: copil căzut în râul Someș, pompierii și scafandrii intervin

Intervenția are loc în zona străzii Pescarilor din Gherla, unde echipajele de urgență acționează pentru localizarea copilului dispărut în apă.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială cu modul de descarcerare, autospeciala scafandrilor dotată cu barcă de salvare, precum și un echipaj SMURD, pregătit pentru acordarea primului ajutor medical.

Operațiunea este desfășurată în colaborare cu echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean, dar și cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Gherla, care sprijină căutările în zonă.

Misiunea de căutare-salvare este în desfășurare, iar autoritățile continuă eforturile pentru găsirea copilului, urmând să revină cu informații oficiale pe măsură ce operațiunea evoluează.