Nicușor Dan: La mulți ani, dragi focșăneni care huiduiți autoritățile publice

Președintele Nicușor Dan s-a adresat mulțimii care s-a adunat, sâmbătă, în Piața Unirii din Focșani, unde s-au desfășurat ceremonii dedicate Zilei Unirii Principatelor. Președintele a vorbit despre istorie, despre patriotism și a făcut o comparație cu prezentul.
„O clasă politică, așa cum era ideal la momentul acela, a reușit, în condiții cumva similare cu cele pe care le trăim aici, a reușit să facă istorie. Și asta ne duce cu gândul și cu întrebarea la ce este patriotismul. Pentru că patriotismul înseamnă, bineînțeles, să fii mândru de ce ești tu, dar patriotismul înseamnă nu să te bați cu pumnul în piept să spui că ești muricul pământului, patriotismul înseamnă să acționezi pentru ca potențialul pe care comunitatea ta îl are, acel potențial să fie realizat.
Și patriotismul mai înseamnă asumare. Asumare să știi ce ești tu cu bune și cu rele și să reușești cu ce ești tu cu bune și cu rele să corectezi în loc să dai tot timpul vină pe celălalt. Asta înseamnă asumare, asta înseamnă patriotism.
Pentru că sărbătorim un moment istoric, din nou trebuie să reflectăm la ce putem să facem noi pentru țara asta. Putem oare și suntem obligați să putem să ne înălțăm la idealurile pe care cei dinaintea noastră le-au stabilit pentru noi”, a spus președintele.
Nicușor Dan: „Este un drept pe care l-ați câștigat”
Discursul lui Nicușor Dan a fost însoțit de huiduieli venite dinspre un grup aflat în mulțime. Președintele a părut intimidat și s-a adresat direct celor care îl huiduiau.
„La mulți ani, dragi focșăneni care huiduiți autoritățile publice, este un drept pe care l-ați câștigat.
Este un drept pentru care niște oameni au murit, pentru ca orice cetățean din țara asta să aibă dreptul să huiduie o autoritate publică. Însă, acest drept vine și cu o responsabilitate. Și responsabilitatea este… Uitați-vă la cine sunt oamenii în care vă puneți speranțele.
Nu gândiți numai pasul unu, gândiți și pasul doi. Aveți o responsabilitate pentru voi, aveți o responsabilitate pentru copiii voștri, aveți o responsabilitate pentru România întreagă. La mulți ani, focșani! La mulți ani, România!
