Nicușor Dan, după ce a participat la evenimentele dedicate Zilei Unirii Principatelor: Imnul național este un simbol al României și nu trebuie huiduit

Într-o postare pe X, Nicușor Dan a transmis un mesaj după ce a participat la evenimentele dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Iași și Focșani. Șeful statului a subliniat că „Unirea nu este doar un moment din trecut, ci o responsabilitate pe care o avem, zi de zi, față de prezentul și viitorul României”.
În mesajul său, președintele a evidențiat faptul că Unirea din 1859 nu reprezintă doar un moment istoric, ci un reper moral și civic pentru prezent.
„Acum 167 de ani, înaintașii noștri au reușit un act istoric pentru că au înțeles că interesele națiunii sunt mai presus de diferențe, orgolii sau conflicte de moment. Așa cum spunea Mihail Kogălniceanu, „Unirea este actul energic al întregii națiuni române”. Astăzi, într-o societate marcată de tensiuni și falii, este esențial să ne întrebăm ce înseamnă unirea în prezent și ce putem face, fiecare dintre noi, pentru ca România să își regăsească armonia socială. România are oameni excepționali: medici dedicați, magistrați profesioniști, antreprenori care au demonstrat că pot construi și performa. Ceea ce ne lipsește încă este capacitatea de a aduna toate aceste energii într-un proiect de țară coerent, pe termen lung pentru sănătate, pentru justiție, pentru economie, pentru viitorul copiilor noștri”, se arată în mesajul transmis de Nicușor Dan pe X.
Am ales să fiu astăzi atât la Iași, cât și la Focșani, pentru a marca Unirea Principatelor Române alături de oameni, convins că politica trebuie făcută în mijlocul cetățenilor, nu de la distanță.
Unirea nu este doar un moment din trecut, ci o responsabilitate pe care o avem, zi… pic.twitter.com/XCzyEz7k4y
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) January 24, 2026
Nicușor Dan: Imnul național este un simbol al României și nu trebuie huiduit
Președintele a mai făcut trimitere și la momentele în care în cursul zilei de sâmbătă, atât la Iași, cât și la Focșani, a fost huiduit de către public. Nicușor Dan a subliniat că imnul României nu trebuie să fie huiduit, iar în momente de sărbătoare și de comemorare trebuie să fie onorat.
„România are nevoie de dialog, de construcție și de o întrebare fundamentală: există un viitor comun în care să fie loc pentru toți românii? În același timp, respectul față de istoria noastră trebuie să rămână un reper. Imnul național este un simbol al României și nu trebuie huiduit. El nu aparține niciunei persoane și niciunui partid, ci tuturor românilor, iar în momentele de sărbătoare și de comemorare trebuie onorat”, se mai arată în mesajul de pe X.
În încheierea mesajului, Nicușor Dan a mai punctat că unirea, în actualul context geopolitic, „înseamnă capacitatea de a comunica, de a ne vedea interesele, de a le apăra și de a le negocia”.
„Rămân optimist și am încredere că avem maturitatea necesară pentru a construi o Românie în care copiii noștri să își dorească să rămână, să trăiască și să își construiască viitorul aici”, a concluzionat Nicușor Dan.
Președintele Nicușor Dan, huiduit la Iași și la Focșani în timpul evenimentelor de Ziua Unirii Principatelor
Sâmbătă, președintele Nicușor Dan a fost huiduit la Iași și la Focșani, în timp ce a ținut discursuri cu ocazia evenimentelor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.
La Focșani, Nicușor Dan li s-a adresat celor care l-au huiduit în timpul discursului și le-a spus că orice cetățean din țara asta să aibă dreptul să huiduie o autoritate publică. El le-a atras, însă atenția că acest drept vine și cu responsabilități.
Câteva ore mai târziu, la Iași, președintele Nicușor Dan a fost huiduit din nou din public, în timpul discursului său. Și aici, el le-a adresat un mesaj acestora.
„Mă adresez celor care au venit să huiduie. În primul rând, aveți respectul meu, pentru că este un gest democratic. În al doilea rând, aveți simpatia mea, pentru că și eu am huiduit de mai multe ori politicieni. (…) Mai am o rugăminte. Vă rog, în spiritul României în care vrem să trăim cu toții, vă rog să nu mai huiduiți imnul național și ceremoniile de comemorare a eroilor.”
