Țoiu, despre criticile referitoare la reprezentația României la Davos: Nu te duci la Davos ca ministru să închizi acorduri

Țoiu, despre criticile referitoare la reprezentația României la Davos: Nu te duci la Davos ca ministru să închizi acorduri

Eu nu am văzut aceste critici – nu neg că ar fi existat – însă este foarte ușor pentru oricine urmărește conferința să vadă că România a fost prezentă cu rol de vorbitor în câteva paneluri foarte importante, unde noi am prezentat perspectiva noastră împreună, am avut mai multe discuții și cu mediul de afaceri. Sigur că nu te duci ca ministru la Davos ca să închizi acolo acorduri comerciale, pentru că astea, până la urmă, sunt niște acorduri care privesc acorduri între companiile de acasă, dar, trebuie să fie foarte clar că noi suntem și într-o competiție globală de atenție, într-o competiție globală de încredere”, a declarat Oana Țoiu la B1. 

Ministra de Externe a precizat că este foarte important ca România să fie poziționată în mediul de afaceri internațional, pentru că există multe semne de întrebare cu privire la destinația mediului de afaceri. Țoiu a mai punctat și că multe țări vor să fie „din ce în ce mai atractive pentru investiții” și să-și prezinte avantajele.

„Creșterea economică pe care România a avut-o de-a lungul timpului este una, dar și reziliența noastră în perioade complicate. Poziționarea noastră geografică de asemenea este foarte importantă”, a declarat Ministra de Externe. 

Ministra a punctat că România încearcă să aibă o poziție cât mai activă pe plan internațional, afirmând totodată și că îndeamnă companiile românești să abordeze misiunile MAE în străinătate.

„Încercăm să fim din ce în ce mai prezenți în mediul internațional, încercăm să fim din ce în ce mai prezenți și în conferințele cu miză economică. O discuție pe care o am cu fiecare dintre ambasadorii noștri, când stau de vorbă cu ei, ține de planul pe acest an și anii viitori, de sprijin al companiilor care vor să abordeze țările în care aceștia sunt prezenți și cu această ocazie și încurajez companiile din România să abordeze misiunile noastre din străinătate, cerându-le, practic – ceea ce este în datoria lor – să le fie alături în acest proces”, a declarat Oana Țoiu. 

Reamintim că delegația României la Davos a fost formată din ministra de Externe, Oana Țoiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, precum și consilierul prezidențial Radu Burnete, fiind și cea mai mare delegație guvernamentală din ultimii ani.

Cu toate acestea, voci din politică, precum Sorin Grindeanu sau Mihai Fifor, au acuzat că România este slab reprezentată pe plan internațional.